Cum l-a facut Dragnea erou pe Grindeanu

Ce ghinion pe partidul asta sa ajunga sa fie condus de unul ca Dragnea! Dupa Ponta e ca saritul din lac in put.

Daca cineva le-ar fi spus liderilor din garda veche- Iliescu, Nastase- ca PSD va ajunge intr-o buna zi sa-si devoreze propria guvernare intr-un spectacol de un grotesc desavirsit, l-ar fi trimis la balamuc. Si pe buna dreptate. Ceea ce se intimpla zilele astea e inimaginabil pentru un partid care a cistigat zdrobitor alegerile, are o majoritate mai mult decit confortabila in parlament si care pina deunazi era mindru foc de realizarile guvernarii sale, despre care insusi Dragnea spunea ca sunt unice si vor ramine in istorie.  Nimic din ceea ce se vedea cu ochiul liber si despre care ne povestea PSD, nu justifică grava criza politica in care Dragnea si camarila au aruncat partidul si tara.

Care sunt ratiunile (?) acestei porniri distrugatoare? Speculatii sunt destule- de la frustrarea ca Grindeanu si Toader au refuzat sa mai dea vreo Ordonanta de modificare a Codului Penal, in special pe abuzul in serviciu, la polul de putere care incepea sa se creioneze in jurul premierului si pina la bunele relatii pe care acesta le cultiva in plan extern (surse sustin ca vorbea despre Dragnea in termeni de ”penal”). Totusi, nimic din toate astea nu era chiar atit de important incit sa justifice saltul in gol pe care il face Dragnea.

Multa lume se intreabă ce l-a apucat, ce e in capul lui, dar nimeni nu are un raspuns logic. De un autoritarism aproape patalogic, obsedat de control si putere, Dragnea nu este prea inteligent. E un smecheras de provincie, un abil jucator pe spatii modeste, iar de cind a ajuns la putere s-a inconjurat de personaje aidoma lui. Sfatuitorii din campania electorala l-au abandonat pe rind.  Din pacate pentru el, Dragnea nu are capacitatea perspectivei, pentru că acolo ar fi putut sa vada marile greseli ale actiunii de darimare a propriului  guvern.

1.A reusit sa faca din Grindeanu un erou. De abia acum Grindeanu se contureaza ca un pol  de putere, ca o alternativa si capata profilul unui lider.  E o performanta al carei artizan este insusi Dragnea. El l-a facut premier si tot el il cocoata pe acest postament la baza caruia roiesc suficient de multi nemultumiti care nu-si gaseau curajul si azimutul.

Grindeanu este singurul care, din motive asupra carora putem specula mult si bine, face opozitie la Dragnea, spune clar ceea ce stiu si gindesc multi– ”Dragnea vrea puterea totala, e un pericol”-si care  are sanse sa creeze o bresa in zidul de de oportunism, frica si interese obscure de care s-a inconjurat seful PSD.  Conferinta de presa de presa de mieruri seara a aratat  un alt Grindeanu, sau, in tot cazul, unul care si-a intrat bine in rol. Ofensiv,  vorbind liber, lovind in Dragnea si ai lui in puncte nevralgice, spunind lucrurilor pe nume, a dat satisfactie si a razbunat multe frustrari. E un nou profil, aura razboinicului impotriva dictatorului de Teleorman este una de succes.

Deja se stie ca Ponta, Constantin, grupul de la Cluj si o parte din filialele din Banat il sustin-  nu atit pentru ceea ce este pe fond Grindeanu, cit pentru ca a devenit adversarul lui Dragnea. Era mare nevoie de asa ceva si e cam singurul atu a lui Grindeanu.

Nu e clar unde vor  duce toate astea, dar e clar ca Grindeanu a fost impins spre aceasta atitudine. De cine, vom afla probabil. Dar fara toata tevatura declasata de fandaxia care l-a lovit pe Dragnea, Grindeanu nu ar fi avut oportunitatea metamorfozei. Noul Grindeanu e in buna masura opera lui  Dragnea.

2.Dragnea il reactiveaza pe Klaus  Iohannis, il transforma iar in  jucator. Momentul nu e insa bine ales, pentru ca presedintele e pe cai mari, si-a conturat  un bun profil pe plan extern-succesul vizitei  in SUA si prestatia buna la intilnirea cu Trump, intilnirile de saptamina viitoare cu Merkel  si  Macron. Toate sunt in favoarea sa si l-au revigorat si pe plan intern. Pina acum confruntarile Iohannis- Dragnea au fost cistigate de presedinte, care are  suficient spatiu de manevra si in ce priveste viitorul  premier.

Ca dovada, joi  dimineata presedintele a anuntat ca  va declansa  procedurile constitutionale pentru  ”desemnarea unui candidat pentru functia de prim-ministru” doar atunci cind functia ”va deveni vacanta fie ca urmare a demisiei primului –ministru, fie prin adoptarea in parlament a unei motiuni de cenzura”. Sah. Iohannis nu are niciun interes sa-i faca pe plac lui  Dragnea, asa ca ii lasa se lupte intre ei, asistind de pe margine si bagind batul prin gard.

Prima lectie umilitoare a fost deja aplicata: a pus PSD in situatia sa depuna o motiune de cenzura impotriva propriului premier. Era insa o lectie privizibila.

3. In loc de Grindeanu si-ar putea rupe gitul Dragnea la motiunea de cenzura. E de risul curcilor si o premiera absoluta in acesti 27 de ani, ca partidul care a zdrobit totul in cale nu mai departe de acum sase luni sa ajunga sa depuna o motiune de cenzura impotriva propriului guvern.  Insusi Dragnea a recunoscut ca ”nu se astepta la asta”. Asa se intimpla cind vezi doar pina la virful nasului si cind siguranta de sine iti ia mintile.

 Fascinant in acest spectacol este că motiunea are sanse, nu prea multe, e drept, sa pice. Grindeanu, Ponta, Constantin si, probabil, altii de care nu stim acum, dar ii putem banui, negociaza de zor la noul pol de putere de care vorbeam ceva mai devreme. Unul care ar putea da majoritatea PSD-ALDE peste cap. In aceasta ipoteza, Dragnea e terminat si nu cred ca va mai avea zile multe in fruntea PSD. Oricum, acestea nu vor fi cele mai fericite din viata lui.

Dar chiar daca reuseste sa-si treaca motiunea de cenzura, sa scape de Grindeanu si sa impuna un alt guvern de subordonati, asta nu inseamna ca a cistigat partida. Bresa in monopolul de putere pe care il detine s-a creat deja si pe masura ce trece timpul ea se va largi. Chiar daca vor fi exclusi din PSD toti cei care l-au sprijinit pe Grindeanu, in frunte cu Ponta. Sunt ani buni de cind PSD-ului nu i-a mai crescut o ”aripioara”. Evenimentele se indreapta in directia asta, ceea ce i se datoreaza lui Dragnea care a fortat lucrurile.

4. Dragnea a gresit major facind acel rechizitoriu impotriva propriului guvern. Practic, a desfiintat cu evaluarea iesita din pixul penalului Vilcov tot ce a facut pina acum guvernul pe care chiar el l-a girat si condus de facto. Pe fondul unor nemultumiri sociale care doar au intrat in stand-by din cauza crizei politice, dar care au sanse mari sa reintre in linie dreapta la toamna, Dragnea a scos in evidenta lucruri care au fost reprosate si criticate de opozitie, economisti,  presa. Nicio bagheta magica, nicio Olguță nu va reusi, de exemplu, sa umple golul din vistieria statului. Aminarea maririi salariilor a fost doar primul pas pe care Dragnea l-a facut spre cascada Niagara.

Criticindu-si propriul guvern asa cum a facut-o, liderul PSD a ridicat iarasi stacheta asteptarilor, dar a facut totodata publicul mai atent la ceea ce se intimpla. E o capcana din care nu va iesi prea usor.

Un esec al noului guvern pe care ar reusi sa-l impuna si pe care il va gira exclusiv, il va face direct raspunzator pe viitor. Nu va mai putea repeta niciodata ceea ce a face acum, nu se va mai putea deroba niciodata de responsabilitate. A doua oara nu-i va mai merge. Urmatorul guvern va cadea o data cu el, ceea ce ar trebui sa inteleaga pina si Dragnea. PSD sigur intelege.

E complicat in plina desfasurare a unei crize politice atit de atipice sa fie luate in calcul toate ipotezele si scenariile, dar un lucru este totusi limpede: Dragnea e un artizan de neeglat al sabotarii propriului partid. Cum spuneam, PSD nu a mai avut ghinionul unui astfel de lider. In doar sase luni a aruncat PSD in doua conflicte majore. A reusit sa retrezeasca societatea civila si sa construiasca un lider alternativa in propriul partid. Mai ramine sa arunce PSD in opozitie si se poate spune ca si-a incheiat misiunea de demolator. 

http://revista22.ro/70263521/cum-l-a-facut-dragnea-erou-pe-grindeanu.html

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Iohannis la Washington în vremea Russiagate

În ciuda contextului internațional complicat care obligă la prudență în evaluarea evenimentului, Bucureștiul și-a atins obiectivul, obținând din partea noii administrații reconfirmarea parteneriatului strategic cu SUA și susținerea americană pentru continuarea luptei împotriva corupției.
Ecourile vizitei președintelui Iohannis în SUA nu se vor stinge curând. Ea va ră­mâ­ne, foarte probabil, cel mai important eve­niment de politică externă al acestui man­dat prezidențial. Și asta pen­­tru că acțiunile de po­li­tică externă ale ad­mi­nis­tra­ției de la București sunt pu­ține și nu denotă vreo stra­tegie anume. Poate că exis­tă – și acțiuni, și vi­ziune -, dar acestea sunt bi­ne as­cun­se în spatele ușilor închise. Or, nu se poate comenta ce­ea ce nu se ve­de.
O vizită altfel
Sunt câteva importante deosebiri față de vizitele anterioare. O vizită oficială se pre­gătește din vreme, se fixează agenda în ca­drul unor întâlniri de lucru care o preced. Merge secretarul de stat, responsabil de relația cu SUA, apoi ministrul de Externe, pentru chestiuni militare și de securitate se mobilizează oficiali înalți de la Mi­nis­terul Apărării și Statul Major General. Acestea sunt protocoale vechi după care funcționează orice birocrație, nu doar cea din România. La o vizită se lucrează luni de zile, dacă nu și mai mult, se negociază atent agenda, se redactează documentele care vor fi semnate. După ce se stabilesc toate detaliile, se fixează data vizitei. Cât pri­vește ultimul aspect, subiectul vizitei a fost ridicat de Meleșcanu într-o întâlnire cu Tillerson, la 23 martie, în marja Coa­li­ției globale anti-ISIS, desfășurată la Wa­shington. Secretarul american de stat, spu­ne comunicatul MAE, a manifestat des­chi­dere pentru continuarea dialogului bila­te­ral, inclusiv la nivel de șef de stat. În tra­ducere liberă, americanii au agreat de prin­cipiu ideea unei întrevederi Trump-Io­hannis. Cum Washingtonul întârzia răs­pun­sul, Meleșcanu l-a sunat pe Tillerson la 9 mai, punând accent pe faptul că în va­ră se împlinesc 20 de ani de la fondarea Parteneriatului strategic româno-ame­ri­can. La 19-20 mai, secretarul de stat Ciam­ba a avut o vizită de lucru la Washington. Americanii asigură că vizita va avea loc, însă nu dau nicio dată. La București, ner­vo­zitate maximă, primirea distincției Light Unto the Nations din partea Co­mi­te­tului Evreiesc American era de multe luni stabilită pentru 5 iunie. Cotroceniul pro­pune insistent 5, 6, maximum 7 iunie, pen­tru primirea la Trump. De la Casa Al­bă, în continuare, niciun semn.
Abia la câteva zile după deja celebrul tur­neu al președintelui Trump, care a cul­mi­nat cu inaugurarea noului sediu al NATO la Bruxelles, la 25 mai, Washingtonul a co­municat Bucureștiului data vizitei, anume 9 iunie, evident altceva decât solicitase Palatul Cotroceni.
O paranteză, acum. Orice nou înalt dem­nitar – președinte, prim-ministru, mi­nis­tru de Externe – primește automat o vizită de curtoazie, e un fel de cec în alb, nu i se poa­te refuza o primă vizită de prezentare, cu atât mai puțin între prieteni și aliați. Neobișnuit a fost că miniștrii români de Externe, din 2011 încoace, n-au mai avut până astăzi uși deschise la Departamentul de Stat, de ei ocupându-se, cu un aer de dirigintă se­veră, Victoria Nuland. Nici președintele Obama, după 13 septembrie 2011, nu s-a mai întâlnit cu înalții dem­nitari de la București, fie Ponta sau nou alesul pre­șe­dinte Iohannis. Cel mai pro­babil, criza politică din va­ra anului 2012 a fost un mo­ment de inflexiune im­por­tantă în relația dintre Washington și Bu­cu­rești. Din păcate, procurorii întârzie cer­cetarea tuturor împrejurărilor în care s-au produs acele evenimente ce au avut un impact atât de însemnat și în relațiile ex­terne ale României.
Factorul Comey
De la început și până astăzi, la câteva zile după consumarea ei, vizita lui Iohannis la Washington a fost un exercițiu de PR win-win. Pentru Cotroceni important era faptul că Iohannnis era al 25-lea lider mon­dial cu care se întâlnea Trump, că pre­șe­dintele României luase fața premierului maghiar Viktor Orbán și chiar a pre­șe­din­telui Poloniei (după vizita lui Iohannis, Ca­sa Albă a confirmat că Trump va face o vi­zită oficială în Polonia, înainte de întâl­ni­rea G 20, din Germania, care se așteaptă să fie tensionată, deci Varșovia a marcat un punct în plus). Criza internă care a fra­gilizat poziția lui Trump era de bun augur pentru Iohannis, care putea să ceară fără să se teamă că va fi refuzat. Pentru Casa Al­bă, împingerea vizitei pe 9 iunie se poa­te explica foarte bine prin audierea cu o zi înainte a fostului șef al FBI, James Comey, de către Comisia de investigaţie din Ca­me­ra Reprezentanţilor, privind implicarea Ru­siei în campania electorală americană, astfel încât vizita lui Iohannis să-i ofere prilejul unei reacții de la înălțimea pu­pi­trului unui președinte în exercitarea man­datului său de șef al politicii externe americane. O reacție de pe gazonul Casei Al­be sună mult mai solid decât una pe Twitter. Așa se explică de ce chiar Ad­mi­nis­trația Trump avea interesul să trans­forme vizita lui Iohannis într-un succes. În fond, Iohannis e președintele unei țări aflate sub directa amenințare a Rusiei, cea mai apropiată de focarele de conflict din Donbas și de Crimeea. Pentru a contracara eficient în plan simbolic acuzația de cola­bo­rare cu Rusia în campania electorală, la o zi după declarațiile lui Comey în fața Co­misiei de anchetă, Trump i-a confirmat lui Iohannis, în fața presei, că SUA vor in­ter­veni în apărarea României. Și în afară de ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile americane, Trump avea nevoie de Iohannis la Casa Albă și pentru a es­tom­pa în Europa de Est impresia de Ialta-Mal­ta pe care o va face prima întâlnire pe ca­re o va avea cu Putin, la Hamburg, cu oca­zia G-20.
Viziunea românească asupra parteneriatului cu SUA
Cred că nici americanii înșiși nu s-au aș­teptat să vândă atât de ușor Cotroceniului data de 9 iunie. Să-i umple programul pre­ședintelui Iohannis s-a dovedit un exer­cițiu destul de simplu. Astfel, după pri­mi­rea, luni, 5 iunie, a distincției Comitetului Evreiesc American, președintele a depus marți, 6 iunie, o coroană de flori la ci­mi­tirul militar Arlington și s-a întâlnit cu șe­ful CIA, Mike Pompeo. Joi, 8 iunie, s-a în­tâlnit cu mai mulți membri ai Congresului, pe unii i-a și decorat. Iar vineri, 9 iunie, în cea de a șasea zi de la sosirea pe pă­mânt american și cea de a cincea a vizitei oficiale, a fost primit la Casa Albă.
Două au fost ocaziile în care președintele Iohannis a definit esența parteneriatului cu SUA, liniile de politică externă și de se­curitate ale României: la conferința sus­ți­nută la The Heritage Foundation și în con­ferința de presă comună a celor doi pre­șe­dinți. Iohannis afirmă că parteneriatul es­te pilonul central care, în ultimele două de­cenii, a modelat profilul strategic al Ro­mâ­niei ca aliat NATO și membru al UE. Pre­ședintele reduce (din păcate!) par­te­ne­riatul la domeniile securitate și apărare, semn că încercările întreprinse după 2011 de a-l extinde și la alte domenii au eșuat. Io­hannis subliniază unitatea de viziune în­tre SUA și România pe toate dosarele in­ternaționale majore, această afirmație fiind contrazisă totuși de realitate (între Ro­mânia și SUA sunt diferențe și au fost chiar divergențe pe multe dosare, de la Siria, Kosovo, la neratificarea tratatului de frontieră cu Republica Moldova etc.). Sunt inventariate participările românești în Af­ganistan, Irak, sistemul de la Deveselu, achi­ziționarea de F-16, exercițiile din Ma­rea Neagră, programele de exerciții mili­ta­re comune. Subliniază complexitatea re­giu­nii Mării Negre, invazia în Georgia, ane­xa­rea Crimeei, agresiunea din Donbas, in­sis­tând asupra amenințării rusești. Spre deo­sebire de alte ocazii când încerca vizibil să se detașeze de predecesorul său Traian Bă­sescu, pe politică externă, de securitate și apărare, Iohannis pare decis să continue pe aceleași coordonate și parteneriate stra­tegice, cu SUA, Polonia și Turcia, ale căror documente fondatoare au fost semnate de C. Diaconescu și T. Baconschi. De câte ori a avut ocazia, Iohannis a repetat, spre sa­tisfacția lui Trump, faptul că România și-a respectat angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru Apărare.
La conferința comună de presă, Trump a interpretat o partitură total diferită decât cea cu care obișnuise publicul. A fost ex­trem de curtenitor față de oaspetele său, lau­dativ la adresa partenerilor români și foar­te optimist în legătură cu viitorul re­lației bilaterale. Iohannis a punctat nu doar la impresie artistică. A spus câteva lu­cruri generale și generoase despre par­te­ne­riatul dintre SUA și UE, despre care tre­buie să se știe că nu reflectă nici pe de­par­te realitatea momentului. Și a revenit la te­ma amenințării rusești în fața căreia Ro­mânia nu poate rezista singură.
Obiective îndeplinite
O nuanță importantă aici. Faptul că a fost conceput de cele două staff-uri în primul rând ca un exercițiu de imagine nu scade valoarea evenimentului. Dacă ceva o pune sub semnul întrebării, asta este actuala cri­ză politică americană, care ar putea duce la impeachment, și mai ales lipsa de con­sec­vență și coerență a președintelui Trump în primele luni de mandat.
În ciuda acestui context internațional com­plicat care obligă la prudență în evaluarea evenimentului, Bucureștiul și-a atins obi­ec­tivul, obținând din partea noii ad­mi­nis­trații reconfirmarea parteneriatului stra­te­gic cu SUA și susținerea americană pentru continuarea luptei împotriva corupției. Urmările în relația bilaterală vor fi dificil de contabilizat, de vreme ce în delegația ro­mânească n-a fost niciun reprezentant al guvernului. Deci șansele unui – se spu­ne într-un limbaj birocratic – follow up la această vizită sunt ca și inexistente. La rân­dul său, Casa Albă și-a îndeplinit câte­va obiective de comunicare. Alături de președintele unei țări de pe flancul estic al NATO, aflată în proximitatea geografică a Cri­meei ocupată de Rusia, Trump a recon­firmat Articolul 5 al Cartei NATO, din a doua încercare, e drept, după ce a eșuat s-o facă la deschiderea noului sediu al Alianței. Un alt obiectiv important: a ofe­rit precizări privind poziția SUA față de conflictul iscat în jurul Qatarului. Și, cel mai important detaliu: din cauza crizei po­litice interne care se tot adâncește, Trump i-a dat replica lui Comey, dintr-un decor prezidențial, afișând îngrijorare în fața ame­nințării rusești din Europa de Est.
avatar
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

(HOP ȘI Ioana Ene Dogioiu , SHI DĂ-I ȘI LUPTĂ ,SHI DĂ-I ȘI LUPTĂ PAC LA RĂZBOIU ):Reinventarea lui Grindeanu. Macel!

Daca ar fi sa definesc intr-un cuvant rezultatul primei runde din razboiul Dragnea – Grindeanu acela ar fi macel.
Sorin Grindeanu parca s-ar fi dat de trei ori peste cap si politicianul cam provincial, nesigur si extrem de plicticos s-a transformat intr-un autentic om politic care i-a aplicat lui Liviu Dragnea cateva lovituri teribile, care s-ar putea dovedi chiar letale.
Premierul a iesit in conferinta de presa nu doar ca sa anunte ca nu va demisiona, ceea ce se cam stia, ci si pentru a arata ca este opusul lui Liviu Dragnea.
Dupa un presedinte PSD negru si crispat, care a iesit nervos din sala, sfidand presa, Sorin Grindeanu a aparut zambitor, extrem de relaxat si dispus sa raspunda la orice intrebare mult dincolo de miezul noptii.
Dupa un presedinte PSD dispus sa joace soarta partidului si a guvernarii numai pentru a scapa de un om, premierul a aratat ca prima sa grija este partidul si soarta lui, fiind dispus sa demisoneze numai daca este asigurata mentinerea sefiei Guvernului pentru PSD.
Dupa ce presedintele PSD a dat de masa cu marea evaluare a guvernarii, a venit premierul si a desfiintat „Ceaslovul” cu argumente foarte simple, incepand cu faptul ca a fost realizat de un ne-membru PSD, dl Valcov (cel cu pungile din cimitire si tablourile prin pereti).
Daca ar fi sa luam in serios evaluarea, primul care ar trebui sa-si dea demisia pentru esecul teribil pe care aceasta il descrie este cel care a creat Guvernul, care a garantat pentru el si pentru premier, cel care avea ordonantele scrise inainte de instalarea Guvernului, care pana acum o luna dadea asigurari ca totul e in grafic, ca guvernarea duduie si lucrurile merg perfect. Adica Liviu Dragnea.
In plus, cum sa ii reprosezi, de exemplu, ministrului Justitiei pentru ca nu a indeplinit „eliminarea normelor din legi” sau ca nu a realizat in 4 luni cartierul pentru Justitie? Si sunt multe aceste exemple.
Dupa ce Liviu Dragnea ne-a anuntat ca, practic, nu mai avem Guvern, pentru ca au demisionat ministrii, vine Sorin Grindeanu si ii da cu legea peste degete: demisiile intra in vigoare atunci cand premierul le trimite la presedintie. Deci la loc comanda!
Premierul a dezvaluit chipul de combinator dispus sa ofere mita politica al lui Liviu Dragnea, care ii dadea tot felul de functii ca sa plece. A devoalat minciunile lui Dragnea, care, pe de-o parte, pretinde ca nu avea intentia sa-l schimbe pe premier, pe de alta parte, ii oferea functii ca sa plece.
Tinta pe care urmarit-o dl Grindeanu cu prestatia sa foarte atent calibrata a fost sa se profileze nu doar ca premier, ci in primul rand ca un lider PSD autentic. Unul care s-a adresat bazei partidului, primarilor PSD, inca din prima fraza a expozeului sau si a tot revenit la partid, pe care a avut grija sa-l separe de Liviu Dragnea si de CEx-ul PSD.
Un lider PSD pe stil nou, pro-european, pro-american, in opozitie cu un Dragnea care schimba premierul pentru ca nu a fost intarita relatia cu Federatia Rusa, aspect subliniat de doua ori de dl Grindeanu, pentru ca asocierea sa se vada si din avion si care deschide o explicatie terifianta pentru deciziile lui Liviu Dragnea.
Ce va urma? Este foarte greu, spre imposibil de anticipat, pentru ca ne aflam intr-o criza fara precedent. Se poate intampla orice, inclusiv ruperea PSD.
Deocamdata este clar ca, cel putin 15 zile, nu vom avea nicio demisie activa a niciunui ministru. Si in tot acest timp, Sorin Grindeanu, daca va ramane la fel de calm si de stapan pe el, are toate sansele sa isi mareasca baza de putere si sa inceapa sa ii traga lui Dragnea de sub picioare baza partidului ajutat de cateva grupuri deja vizibile din PSD, in frunte cu cel al lui Victor Ponta.
Avem deja si un partid gata format de Daniel Constantin, Pro Romania, gata sa primeasca tot ce va parasi ALDE sau va fi exclus din PSD. Dl Constantin a declarat deja pentru Ziare.com ca formatiunea sa il va sustine pe Sorin Grindeanu, chiar daca PSD nu-l va mai sprijini.
Si, desigur, stapanul jocului este Klaus Iohannis. Sorin Grindeanu i-a pus in mana cheia demisiei sale, Liviu Dragnea vrea sa ii puna in mana numirea premierului. Pentru presedinte s-au aliniat planetele, totul e ca domnia sa sa le alinieze si pentru Romania.
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Vizita lui Iohannis în SUA: Zece lucruri care s-ar putea întâmpla

http://revista22.ro/70263292/vizita-lui-iohannis-n-sua-zece-lucruri-care-s-ar-putea-ntmpla.html

1) Strângerea de mână a președintelui Trump va fi foarte viguroasă și violentă. A se vedea cazurile Trudeau și Macron.

Înainte de a pleca spre Washington D.C., Klaus Iohannis va trebui să-și exerseze strângerea de mână cu ajutorul SPP-ului și să facă exerciții pentru întărirea încheieturii mâinii drepte.

2) Trump ar putea să îi înmâneze lui Iohannis o notă de plată privind costurile apărării României, înainte ca președintele român să spună că anul acesta alocăm 2% din PIB pentru apărare (vezi vizita Angelei Merkel, deși lucrul acesta a fost infirmat de Casa Albă – dar există o patologie în acest sens). Posibil ca Trump să ceară „chirie” pentru baza de la Deveselu.  (vezi declarația privind desfășurarea sistemului THAAD în Coreea de Sud).

3) Trump se va plânge că Germania face concurență neloaială SUA pe piața globală sau că exportă prea multe mașini pe piața americană. Faptul că Iohannis este etnic german va spori probabil iritarea lui Trump. Va fi dificil pentru Donald Trump să înțeleagă ce caută un german în fruntea unui popor latin – este de notorietate că președintele american nu prea citește. E posibil ca Trump să creadă că există o conspirație germană împotriva sa dat fiind numărul mare de lideri europeni de origine sau cu nume germane: Merkel, Jünker sau Iohannis.

4) Trump ar putea cere României să încheie un acord de liber schimb cu SUA – ceea ce e imposibil având în vedere că suntem membri ai pieței unice. Orice acord de liber schimb trebuie negociat de UE. În contrapartidă oferta românească pentru sporirea investițiilor americane în România s-ar putea să fie respinsă. Ar putea exista un interes crescut din partea companiilor petroliere americane pentru România.

5) Trump ar putea cere României să participe cu trupe la combaterea Daesh – posibil să acceptăm.

6) Temerile României privind agresiunea și revizionismul rusesc în zona Mării Negre s-ar putea să nu fie bine primite de noua administrație de la Washington.  Politica SUA în privința Rusiei rămâne ambiguă, în ciuda sporirii bugetului dedicat apărării flancului estic. Pe de o parte actuala administrație de la  Washington continuă linia de contrabalansare începută de Administrația Obama, pe de altă parte caută să ajungă la o înțelegere cu Moscova, după cum indică o serie de eforturi diplomatice recente,  care s-au desfășurat mai mult sau mai puțin în spatele ușilor închise. O eventuală înțelegere ruso-americană ar putea avea consecințe negative atât pentru securitatea europeană cât și pentru cea americană. Deși scandalul implicării Rusiei în procesul electoral american în 2016 face un acord între Washington și Moscova improbabil pe termen scurt și mediu, acest lucru nu trebuie exclus pe termen lung. Sistemul anti-balistic desfășurat în România va fi una din monezile de schimb a unei asemenea înțelegeri.

7) Trump va folosi vizita lui Iohannis pentru a arăta că nu toate țările europene îl critică sau sunt împotriva sa. Are nevoie de acest lucru având în vedere eșecul înregistrat de primul său tur extern. E foarte probabil ca Trump să folosească afinitățile pro-americane ale liderilor flancului estic pentru a încerca să scindeze și să fragmenteze UE, mai ales că o parte dintre aceștia sunt eurosceptici declarați. În contextul eșecului summitului NATO de la Bruxelles, unde Trump i-a umilit pe aliații europeni, și a retragerii din Acordul climatic de la Paris, sprijinit de UE, vizita lui Klaus Iohannis pică foarte prost.

8) Trump este narcisist – are nevoie ca succesul, superioritatea și autoritatea să-i fie recunoscut prin gesturi politice și simbolice la scenă deschisă, oricât de insignifiante ar fi acestea. Klaus Iohannis trebuie să fie pregătit să satisfacă orgoliul ocupantului Casei Albe. De exemplu să-i dea o decorație lui Donald Trump, după exemplul Arabiei Saudite. Sau poate să anunțe o achiziție în domeniul apărării ( a doua escadrilă de F-16 sau un sistem antiaerian cu rază lungă de acțiune). Orice ca să pară ca Trump a obținut ceva.

9) Se pare că Donald Trump suferă de un deficit de atenție, așa că nu se poate concentra foarte mult asupra unei probleme sau conversații.  Va trebui deci ca președintele român să găsească o metodă prin care să-i suscite interesul președintelui american atât cât e nevoie pentru a-și prezenta punctul de vedere și a ajunge la un consens.

10) Musai ca în timpul vizitei Trump să reafirme angajamentul SUA pentru securitatea României prin intermediul Art. 5  al Tratatului de la Washington.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

România sub strategia tensiunii – Structurile secrete paralele

http://www.art-emis.ro/analize/4017-romania-sub-strategia-tensiunii-structurile-secrete-paralele.html

Un pericol previzibil şi iminent

După Ucraina şi Republica Moldova, România pare a fi teatrul extins al operaţiunilor de război hibrid. Nu pun la îndoială informaţiile de care dispune Traian Băsescu, în acest sens şi la care s-a şi referit public. De asemenea, nu pot să nu observ că la un număr de cinci ani de la avertismentele şi numerosele noastre exemple, Dan Andronic,un ziarist conectat la surse dintre cele mai credibile, vine să confirme agresivitatea războiului imagologic al organizaţiilor de front ruseşti împotriva României. Problema pe care ne-o punem este de ce vin cu aceste constatări atât de târziu, mult prea târziu, când tăvălugul odată pornit, sunt puţine şanse să mai poată fi oprit. După Polonia şi Ungaria, România preia mixul ideologic al „revoluţionarilor naţionalişti” Jaroslaw Kaczynski şi Orban Viktor, în încercarea de a-i atrage pe cei deziluzionaţi de Europa cu sloganuri naţionaliste şi promisiuni de binefaceri sociale, ni se atrage atenţia de către observatori occidentali ai evenimentelor de la Bucureşti.

– „România devine statul paria al Uniunii Europene”, suntem urecheaţi de „The Times”. Dar este interesant şi cum se argumentează această afirmaţie sententiooasa: „Lupta împotriva corupţiei este privită că un obiectiv strategic atotcuprinzător, menit să-i liniştească pe criticii din U.E. şi S.U.A. Mulţi dintre demonstranţii din Bucureşti sunt de acord cu acest principiu. „[…] Nemulţumirea lor ar trebui îndreptată în altă parte: către regimul secret al României, care s-a folosit de tema corupţiei pentru a se răzbună pe inamicii săi, a eroda drepturile fundamentale şi a instituţionaliza o relaţie sinistră între sistemul judiciar, poliţia secretă şi instituţiile anticorupţie. […] Instanţele au devenit politizate. […] Întregul concept al corupţiei se confundă cu cel al abuzului de funcţia politică. Totul se reduce la obţinerea unui număr impresionant de arestări, menţinând în acelaşi timp în umbră adevăratele centre de putere. Rezultatul nu este o epurare, ci mai mult o vânătoare de vrăjitoare”.
„Climatul din România se menţine exploziv, iar investitorii germani, cei mai importanţi din ţară, sunt nesiguri şi dezamăgiţi” suntem avertizaţi din Frankfurt.
„România este o ţară ce nu poate fi guvernată!”, se exclamă cu tainice subînţelesuri la Budapesta. De unde, România mai este percepută că fiind dominată de „stări ciudate, confuze, neinteligibile, ca o scenă luptelor şi proceselor paralele, pe care au loc jocuri dure de tehnică a puterii”.
„În România funcţionează nişte scenarii din inerţie, aceleaşi « mine » care au fost puse de anterioară Administraţie S.U.A. nu numai în Europa de Est, ci şi în întrega lume”, ţine să explice evenimentele directorul Institutului internaţional pentru state noi de la Moscova, care mai precizează că „este dificil de prevăzut cum va evolua situaţia din România însă un lucru este clar şi anume că, fără custodie externă, românii sunt oameni periculoşi”. Asta, deoarece România este divizată, polarizată, protestele eterogene nu pot genera o majoritate, iar realizarea consensului este o sarcina mult prea uriaşă, vine completarea din media germană.
– Occidentul ţine să releve existenţa unui „[…] regim secret al României care s-a folosit de tema anticorupţiei pentru vendete politice, erodarea drepturilor fundamentale, instituţionalizarea sinistrei relaţii dintre sistemul judiciar politizat, poliţia secretă şi instituţiile de combatere a corupţiei […]”.
– De la Moscova, „Ivestia.ru” deplânge poziţia slabă a euroscepticilor, iar protestele dreptei româneşti ar viza, în fapt, destabilizarea Republicii Moldova şi a Transnistriei”, ceea ce nu poate decât să argumenteze direcţia de atac antiromânească a războiului informaţional global dus de Rusia.

Sumarele referiri şi consideraţii de mai sus, nu sunt decât partea minoră şi de foarte departe vizibilă a unei mari şi periculoase manipulări informaţionale, consecinţă a incapacităţii de a angaja contracarea operaţiunilor de război informational care au ca ţintă România. Printre fundamentele doctrinare ale securităţii naţionale există şi un proiect operaţional privind combaterea războiului informaţional. Potrivit acestui proiect, autorităţile de securitate naţională sunt obligate să prevină şi să contracareze agresiunile informaţionale prin care se crează, întreţine şi difuzează teroarea psihologică, atacă şi distruge valorile identitare, modifică sistemul valorilor morale, depersonalizează şi manipulează categorii de populaţie, divide societatea şi contrapune masă de manevră astfel creată populaţiei cu imunitate faţă de operaţiunile de război psihologic. Controlul releelor de preluare, difuzare şi amplificare a efectelor agresiunilor informaţionale este imposibil de realizat înafara înţelegerii responsailitatilor, pe de o parte, ale autorităţilor securităţii naţionale şi, pe de altă parte, ale ansamblului canalelor de comunicare publică, acestea din urmă putând fi, deopotrivă, atât vectorii voluntari sau involuntari ai operaţiunilor de război informaţional, cât şi expresie a capacităţilor de riposta şi contracarare.

Cele ce se petrec în România amintesc de evenimente oarecum similare din Italia, când, sub pretextul prevenirii preluării puterii de către forţele politice de stânga, societatea a fost supusă unei aşa numite „strategii a tensiunii”. „Strategia tensiunii – S.I.D. paralel” nu era un simplu exerciţiu eseistic al presei italiene din anii ’60-’70 ai veacului trecut. Era expresia inimaginabilelor derapaje ale serviciilor secrete acuzate şi cu directorii deferiţi justiţiei pentru conspiraţii împotriva ordinii democratice constituţionale a Republicii Italia. Menţionăm că acronimul S.I.D. desemna „Servizio Informazioni de la Defensă”. Permanentă teamă a C.I.A. şi a Alianţei Nord Atlantice de avansul stângii în opţiunile electoratului din cizma peninsulară s-a materializat într-o strategie a tensiunii. Serviciile secrete, cu precădere cele militare, mai greu dacă nu chiar imposibil de controlat în cea perioada, au generat structuri secrete paralele (clandestine, paramilitare, conectate la finanţări underground) care au radicalizat viaţă politică şi promovat terorismul pentru compromiterea stângii şi limitarea accesului comuniştilor la putere. În esenţă, strategia tensiunii s-a rezumat la inventarea şi dezvoltarea unor permanente surse de destabilizare social-politică, pregătindu-se disimulat, de către serviciile secrete, lovituri de stat în numele unor forţe ale opoziţiei, de regulă a celor de stânga. Subsumate strategiei erau şi actele teroriste provocate pentru motivarea represiunilor împotriva anumitor mişcări social-politice neconvenabile. Este aproape fără de tăgadă că, într-o foarte mare măsură, fenomenul terorist italian (de toate culorile) a fost manipulat în cadrul strategiei tensiunii.

Sub conducerea amiralului Eugenio Henke, S.I.D. a elaborat şi aplicat „strategia tensiunii”, o nouă formă a deviaţiilor, în care alături de Henke un rol major şi-a asumat şeful Biroului „D”, Enzo Viola. Ambii îşi vor dezvoltă legăturile cu dreapta extremistă, cu creştin-democraţia bavareză condusă de Franz Josef Strauss, care a cerut şefului B.N.D., Richard Gehlen să colaboreze cu S.I.D., pentru subminarea Partidului Comunist Italian în acţiunile sale de mediere dintre social-democraţia germană şi guvernele comuniste estice. S.I.D. a stabilit relaţii operative speciale şi cu K.Y.P., serviciul secret al regimului de dictatură militară din Grecia, cele două servicii ocupându-se îndeaproape de menţinerea activă a spiritului fascist, că element al strategiei tensiunii.
Această „internaţională neagră”, care a cooptat şi reţelele Mafiei, a pus la cale mai multe tentative de lovituri de stat şi, în numele unei iniţiative de „moralizare a vieţii publice şi reasanarea partidului”, a desfăşurat următoarele operaţiuni de poliţie politică:
– folosirea grupului Sogno-Brossio pentru a distruge Partidul Liberal Italian, impingandu-l spre definitivă să dezintegrare;
– folosirea lui Bindelli şi a unor conducători care i se împotrivesc lui Almirante pentru accelerarea crizei Mişcării Sociale Italiene şi contestarea conducerii lui Almirante;
– folosirea unui grup de colaboratori ai lui Emilio Colombo pentru discreditarea şi conducerea operaţiunilor împotriva dreptei Democrat-Creştine;
– utilizarea prietenilor lui Ferri, Reale, Cucchi pentru discreditarea conducerii Partidului Social Democrat Italian;
– conducerea de operaţiuni ad-hoc care să lovească în poziţiile personale ale anumitor lideri ai Partidului Socialist Italian.

S.I.D. Paralel dispunea de trei birouri (Milano, Torino şi Roma), o tipografie, o tabăra pentru formarea „activiştilor”, un iaht cu legături radio în orice punct de pe glob şi o legătură relativ frecvenţa cu Imrey Howard, ofiţer special al C.I.A. cu acoperire diplomatică. La 7 decembrie 1970, a avut loc o tentativă de lovitură de stat militară pusă la cale de conjuraţii grupului Borghese[1]. Miceli, succesorul amiralului Eugenio Henke, se află în contact cu acest grup din 1969[2], contact pe care-l va prezenta că fiind determinat de îndeplinirea atribuţiilor sale. Procurorul Claudio Vitalone va reţine în rechizitoriul sau: „[…] Miceli a minţit cu neruşinare, violând în mod deschis obligaţii fundamentale ale biroului sau. Mai mult, de trei ani acesta a acţionat, « în conformitate cu prevederile legale », fără că vreuna dintre autorităţile subordonate să fi găsit vreo modalitate de a impune respectul faţă de principiile fundamentale de legalitate şi de corectitudine”[3]. Din 1971 şi până în 1974, cercetările asupra cazului Borghese au fost blocate, responsabilitatea revenind mai multor personalităţi politice, între care ministrului apărării Tanassi, şefului Statului Major, generalul Marchesi, ministrului de interne Restivo s.a., care au încercat acreditarea tezei unei „lovituri de stat militare a pensionarilor”. În realitate, s-a procedat astfel pentru a se ascunde rolul masoneriei, care a avut exponenţi importanţi direct implicaţi în tentativă insurecţională. Dintr-o scrisoare adresată de masonul Bocciani către Prisco Brilli, consilier al Ordinului Marelui Orient din Italia, rezultă că la 20 septembrie 1969, fratele colonel Licio Gelli, francmason din anul 1963, i-a comunicat fratelui Salvini, că Marele Maestru (Giordano Gomberini – n. a.) iniţiase, sub spadă sa, 400 de înalţi ofiţeri ai armatei, cu scopul de a pregăti un guvern al coloneilor, totdeauna preferabil unui guvern comunist.

În legătură cu rolul colonelului Gelli, este semnificativ un raport al S.I.S.M.I., care menţionează că Ted Shackly, directorul tuturor acţiunilor acoperite ale C.I.A. în Italia, l-a prezentat pe conducătorul Lojei francmasonice „P. 2″, Licio Gelli, lui Alexander Haig (general american, colaborator al preşedintelui Nixon şi al secretarului de stat Henry Kissinger, în timpul războiului din Vietnam; comandant al forţelor N.A.T.O. din Europa între 1975-1979 şi secretar de stat în anii 1981-1982 – n.a.). Cu autorizarea lui Haig şi a lui Kissinger, Gelli a recrutat, în toamna anului 1969, 400 de oficiali italieni şi ai N.A.T.O. în lojă sa[4]. Complotul a fost dezvăluit de presă la 18 martie 1971, când unii conjuraţi au fost arestaţi, iar Borghese şi Gavino Matta, un alt complotist, ex-combatant fascist în războiul din Spania, fiind avertizaţi au avut posibilitatea să fugă în Spania. Conjuraţii au fost internaţi, „pe motive grave de sănătate”, în clinici luxoase, unde Miceli i-a vizitat, după cum a afirmat, „pentru a controla fenomenul subversiv”. Cu prilejul unei astfel de vizite la Villa Marguerita, unde era internat Orlandini, al doilea cap al complotului, Miceli i-a făcut semnul convenţional sicilian „nu vorbi şi eu te voi proteja”. După cum rezultă din sentinţa procesului, marii autori ai complo-tului, Borghese, Orlandini şi Sauci erau în legătură permanentă cu şefi ai S.I.D., iar funcţionari ai serviciului informau constant asupra evoluţiei situaţiei. O problema fundamentală a rămas neclarificată şi, anume, dacă tentativă de lovitură militară a fost o repetiţie generală a structurilor oculte paralele sau a intervenit un element necunoscut care a dat totul peste cap. Giuseppe De Lutiis, cercetând mai multe informaţii succesive, ajunge la concluzia că Borghese a fost, de la început, menit să fie depăşit de evenimente[5]. Când grupurile armate ale extremiştilor neofascişti (Nouă Ordine şi Avangardă Naţională) ar fi ajuns să controleze unele centre de putere, ar fi urmat declanşarea unui plan antiinsurectional aflat în posesia comandamentului general al jandarmeriei, care prevedea arestarea exponenţilor politici, sindicali şi militari ai stângii.

Giulio Andreotti, în 1974, în calitate de ministru al apărării, va înainta dosarul cercetărilor magistraturii din Roma. Nu se va ajunge, însă, la nici un rezultat cert. Câţiva ani mai târziu, va rezultă că structura organizaţiei subversive nu fusese dezvăluită, ea continuând să funcţioneze, amânând doar dată loviturii de stat. Apare, astfel, evident că există o reţea secretă paralelă, protejată de S.I.D. căreia justiţia să nu-i poată aplică legea. Această reţea ţine de operaţiunea „Gladio”, sau planul „Demagnetize”, pus de acord, în 1956, între S.I.F.A.R. şi C.I.A., care a determinat proliferarea organizaţiilor clandestine „Gladio”, „X”, „Roză Vânturilor”, Lojă francmasonică secretă „P.2″ şi „S.I.D. Paralel”. Ansamblul operaţiunii avea, în vedere, în mod formal, o amplă mişcare secretă de rezistenţă din partea ţărilor occidentale faţă de o eventuală invazie din partea Tratatului de la Varşovia. În plan practic operaţional, această reţea ocultă a fost utilizată, sub motivaţia ei iniţială, pentru influenţarea şi anormalizarea cursului vieţii politice în direcţia anulării şanselor forţelor de stânga de a se afirmă şi prelua puterea. Reţelele „Gladio” au fost demascate la sfârşitul anilor ’80. La 10 octombrie 1991 au fost inculpaţi penal amiralul Fulvio Martini, fost director al S.I.S.M.I. şi generalul Paolo Inzerilli, fost şef al Statului Major al S.I.S.M.I., anterior al Oficiului Securităţii Naţionale, precum şi conducător al reţelei „Gladio”.

O situaţie oarecum similară pare a fi definitorie pentru seria turbulenţelor politice asociate Administraţiei Prezidenţiale K.W. Iohannis. Accidente precum Colectiv 2012 şi Bamboo 2017 erau la ordinea zilei în Italia. Ineditul românesc constă în rolul explicit partizan al preşedintelui României. Preşedinţii Italiei, dat fiindu-le statutul constituţional, nu au fost integraţi strategiei tensiunii. Preşedinţii României, dacă nu o patronează, cad victime ale strategiei. Domnului K.W. Iohannis nu i-a rămas decât să ia aminte la experienţă precedesorilor şi să cauţioneze sistemul terorismului psihologic moştenit. Cu activul şi pasivul acestuia de nimeni vreodată auditat. Un sistem parainstitutional al puterii secrete este omniprezent, ubiscient şi omnipotent în România. Sistemul funcţionează în baza legii mercenariatului, pe care state anume o au. A servit tuturor preşedinţilor României, cu sau fără voia, ori ştiinţă lor. Bucuria copilărească de a avea această jucărie nu a fost exprimată, însă, cu atâta forţă de expresie, cât a emanat fizionomic, de la tribună Parlamentului, domnul K.W.Iohannis. În definitiv, şi Goering spunea: „Fireşte că oamenii nu vor război. Tot ce trebuie făcut este să le spui că sunt atacaţi, iar pe pacifişti să-i denunţi că nu sunt patrioţi şi că pun Ţara în pericol. Funcţionează în orice ţară”.

Reaccederea la putere în România a stângii postcomuniste a nemulţumit pe cei vizaţi de retorică electorală a liderilor social-democraţi vis-a-vis de suveranitatea deciziilor macroeconomice, Fondul Suveran de Dezvoltare, politica redevenţelor şi alte intenţii care definesc tocmai esenţă doctrinelor stângii. Promisiunile electorale nu pot fi luate doar că simple promisiuni, când partidul care le angajează contează pe 700.000 de membri şi simpatizanţi activi, care în condiţiile absenteimului la vot, se alege pe sine. Un asemenea partid, cu lideri marcanţi, nu doar implicaţi în scandaluri de corupţie, ci şi nefrecventabili familiei socialiştilor europeni nu este crezut pe cuvânt de onoare. Pentru Occident, social-democraţii români sunt echivalentul trişorilor abili în jocul cu cărţi politice măsluite. Nici celelalte formaţiuni politice nu au o reputaţie mai bună. În definitiv, puzderia partidelor apărute după anul 1989 nu erau decât fragmentaţii rezultate din explozia P.C.R. via F.S.N. Dramatismul situaţiei românilor pare a fi corect perceput de aliaţi, dar oricât de mult ar dori ei binele României, respectarea angajamentelor faţă de Constituţie şi legile naţionale ţine exclusiv de instituţiile politice şi aleşii noştri. Institutiiile sunt încropite, aleşii înşelători.

Grafica – I.M.
–––––––––––––-
[1] Intanto Valerio Borghese, fondatorul „Frontului Naţional”
[2] Norberto Valentini, La notte della Madonna (Noaptea Madonei), Roma, Le Monde, 1978, p.85-86.
[3] La requzitoria a sul golpo Borghese, publico ministero Claudio Vitalone (Rechizitoriul asupra loviturii de stat Borghese), p.129-130.
[4] Giuseppe Muratori, Enciclopedia dello Spionaggio, Servizi segreti, spie, teroristi e dintorni, Editioni Attualita del Parlamento, Roma, 1993, p. 300.
[5] Giuseppe De Lutiis, op.cit. p.104.

Articole asemanatoare

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

PSD – un partid cu prea multe hiene și un singur ciolan

PSD – un partid cu prea multe hiene și un singur ciolan

Zămislit printre gloanțe și sânge, în chinurile facerii unei națiuni, pe 22 decembrie 1989, FSN, adevăratul urmaș al PCR și strămoșul direct al actualului PSD, a acționat întotdeauna ca o haită de hiene. A existat un spirit de turmă, necesitatea găsirii unei prăzi, vânarea prăzii, la care participa toată haita și, desigur, un mascul-alfa. În fața ăstuia, nu mârâia nimeni decât în clipa în care îl simțea că este slab. Orice semn de slăbiciune îi era fatal. Vă mai amintiți ezitarea lui Ceaușescu din timpul mitingului de pe 21 decembrie? Acela a fost momentul când restul haitei a priceput că masculul-alfa tremură. Și l-a sfâșiat. Noul mascul-alfa, Iliescu, a stăpânit cu gheare de fier Partidul, dar, în cele din urmă, a clacat și el și, prea bătrân pentru o haită atât de flămândă, a fost sfâșiat de Geoană.

Citește si: Rușinea de a fi român. Propunere de slogan PSD pentru viitoarele alegeri

Geoană a fost un fel de mascul-alfa second-hand: după ce a țopăit și-a urlat la lună o singură noapte, a fost mursecat de restul haitei, care și l-a ales șef pe Ponta. Nici hiena asta pusă mereu pe rânjit fasolele n-a făcut mulți purici în fruntea haitei, căci l-a atacat, prin spate, Dragnea. Dragnea părea prototipul masculului-alfa: viclean, puternic, cu blană sură și gheare ascuțite, idolul femelelor tinere din haită, ai fi jurat c-o să domnească peste haită până la adânci bătrânețe. Doar că și el deja a greșit. Deja simte că zilele în fruntea haitei îi sunt numărate, pentru că însuși pupilul lui, Grindeanu, un mascul de-a dreptul omega, adus tocmai din coada haitei și proptit în preajma liderului, e pe cale să-l muște de ceafă și să preia șefia, alături de alte hiene tinere din Partid.

Toate astea pentru că liderii PSD n-au știut niciodată să împartă ciolanul în mod democratic, ca să-i mulțumească pe cât mai mulți membri ai haitei. Și, slavă Domnului, România a fost, este și va fi, un ciolan din care s-ar sătura și toate hienele din Serengeti, nu doar astea din spațiul carpato-danubiano-pontic. Aici stă cheia prăbușirii PSD: în faptul că hienele din fruntea sa nu sunt niciodată mulțumite de pradă și vor mai multă, dar, în același timp, nu vor s-o împartă cu alții: cu fiecare mascul-alfa care a venit în fruntea haitei, cercul de putere s-a restrâns. Acum, în preajma lui Dragnea, mai stau doar hienele sudiste, în vreme ce alea din Moldova și din Ardeal deja îi fac bezele lui Grindeanu.

Cât va mai dura până când Dragnea va fi sfâșiat de propriii lui supuși nimeni nu știe, dar devine tot mai clar că e doar  o chestiune de timp. Cu cât protestele din stradă vor continua, cu atât poziția lui în fruntea haitei pesediste va fi mai șubredă. Și chiar dacă, judecând după Floricica Dansatoarea și ceilalți pitecantropi care zbiară că vor să fie furați în continuare de primul teleormănean al țării, am fi înclinați să credem că Darwin s-a înșelat, fiindcă maimuțele rămân maimuțe și până la Sfârșitul Lumii, veți vedea că selecția naturală îi va da, în cele din urmă, lovitura de grație lui Dragnea.

Citește si: PSD promite că dă  cu o gură, dar ia cu zece mâini

http://www.academiacatavencu.info/actualitate/psd-–-un-partid-cu-prea-multe-hiene-si-un-singur-ciolan-40799

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Welcome to Greater Israel under Zionist Stooge Donald Trump

The tail will be wagging the dog under Donald Trump

dees-netanyahu-holding-obama-dog-gaza

. . . even more so than under Barack Obama

“The new foreign policy will,
more than under Barack Obama and George W. Bush,
be driven in significant part by Israeli interests.”

By PHILIP GIRALDI

While the presidential campaign was still in progress it was possible to think that there might be some positive change in America’s broken foreign policy. Hillary Clinton was clearly the candidate of Washington Establishment hawkishness, while Donald Trump was declaring his disinclination for democracy and nation building overseas as well as promoting détente with Russia. Those of us who considered the foreign policy debacle to be the most dangerous issue confronting the country, particularly as it was also fueling domestic tyranny, tended to vote on the basis of that one issue in favor of Trump.

On December 1st in Cincinnati, president-elect Donald Trump made some interesting comments about his post-electoral foreign policy plans. There were a lot of good things in it, including his citing of $6 trillion “wasted” in Mideast fights when “our goal is stability not chaos.” And as for dealing with real enemies, he promised to “partner with any nation that is willing to join us in the effort to defeat ISIS and radical Islamic terrorism…” He called it a “new foreign policy that finally learns from the mistakes of the past” adding that “We will stop looking to topple regimes and overthrow governments, folks.”

Regarding the apparent inability of governments to thoroughly check out new immigrants prior to letting them inside the country, demonstrated most recently in Nice, Ohio and Berlin, Trump described how “People are pouring in from regions of the Middle East — we have no idea who they are, where they come from what they are thinking and we are going to stop that dead cold. … These are stupid refugee programs created by stupid politicians.” Exaggerated? For sure, but he has a point, and it all is part and parcel of a foreign policy that serves no actual interest for people who already live in the United States.

But, as so often with Trump, there was also the flip side. On the looney fringe of the foreign and national security policy agenda, the president-elect oddly believes that “The United States must greatly strengthen and expand its nuclear capability until such time as the world comes to its senses regarding nukes.” So to reduce the number of nukes we have to create more of them and put them in more places. Pouring gasoline on a raging fire would be an appropriate analogy and it certainly leads to questions regarding who is advising The Donald with this kind of nonsense.

Trump has promised to “put America first,” but there is inevitably a spanner in the works. Now, with the New Year only six days away and the presidential inauguration coming less than three weeks after that, it is possible to discern that the new foreign policy will, more than under Barack Obama and George W. Bush, be driven in significant part by Israeli interests.

At least Obama had the good sense to despise Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu, but that will not be true of the White House after January 20th. Trump’s very first telephone conversation with a foreign head of government after being elected was with Netanyahu and during the campaign, he promised to invite Bibi to the White House immediately after the inauguration.

The new president’s first naming of an Ambassador-designate to a foreign nation was of his good friend and bankruptcy lawyer David Friedman to Israel. Friedman had headed Trump’s Israel Advisory Committee and is a notable hard liner who supports the Israeli settler movement, an extreme right-wing political entity that is nominally opposed by existing U.S. government policy as both illegal and damaging to Washington’s interests. Beyond that, Friedman rejects creation of a Palestinian state and supports Israel’s actual annexation of the West Bank.

U.S. Ambassadors are supposed to support American interests but Friedman would actually be representing and endorsing a particularly noxious version of Israeli fascism as the new normal in the relationship with Washington.

Friedman describes Jerusalem as “the holy capital of the Jewish people and only the Jewish people.” Trump is already taking steps to move the U.S. Embassy there, making the American government unique in having its chief diplomatic mission in the legally disputed city. The move will also serve as a recruiting poster for groups like ISIS and will inflame opinion against the U.S. among friendly Arab states in the region. There is no possible gain and much to lose for the United States and for American citizens in making the move, but it satisfies Israeli hardliners and zealots like Friedman.

—  §  —

The Trump team’s animosity towards Iran is also part of the broader Israeli agenda.

Iran does not threaten the United States and is a military midget compared either to nuclear armed Israel or the U.S. Yet is has been singled out as the enemy du jour in the Middle East even though it has invaded no one since the seventeenth century.

Israel would like to have the United States do the heavy lifting to destroy Iran as a regional power. If Washington were to attempt to do so it would be a catastrophe for all parties involved but that has not stopped hardliners from demanding unrelenting military pressure on Tehran.

Donald Trump is not even president yet but he advised Barack Obama to exercise the U.S. veto for the resolution condemning Israeli settlements that was voted on at the United Nations Security Council on Friday, explaining that “As the United States has long maintained, peace between the Israelis and the Palestinians will only come through direct negotiations between the parties, and not through the imposition of terms by the United Nations. This puts Israel in a very poor negotiating position and is extremely unfair to all Israelis.”

This is a straight Israeli line that might even have been written by Netanyahu himself. Or by the American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), which fumed “AIPAC is deeply disturbed by the failure of the Obama Administration to exercise its veto to prevent a destructive, one-sided, anti-Israel resolution from being enacted by the United Nations Security Council (UNSC). In the past, this administration and past administrations have rejected this type of biased resolution since it undermines prospects for peace. It is particularly regrettable, in his last month in office, that the president has taken an action at odds with the bipartisan consensus in Congress and America’s long history of standing with Israel at the United Nations.”

Ah yes, the fabled negotiations for a two state solution, regularly employed to enable Israelis to do nothing while expanding their theft of Arab land and one wonders how Trump would define what is “fair to the Palestinians?” So we are already well into Trump’s adoption of the “always the victim argument” that the Israelis have so cleverly exploited with U.S. politicians and the media.

Not content with advising Obama, Trump also reportedly took the Palestinian issue one step further by directly pressuring the sponsoring Egyptians to postpone any submission of the resolution. Expecting to have a friendly president in the White House after January 20th, Egypt’s president Abdel Fattah al-Sisi complied on Thursday but the motion was reintroduced by New Zealand, Venezuela, Senegal and Malaysia on the following day. The resolution passed with 14 yes votes and a courageous U.S. abstention after Obama finally, after eight long years, developed a backbone.

Unfortunately, Trump’s interventions suggest that nothing critical of Israel will be allowed to emerge from the U.N. during his term of office. Referring to the U.N. vote, he said that “things will be different after January 20th.”

The United Nations resolution produced an immediate reaction from Israeli Firsters in Congress and the media, led by Senator Chuck Schumer and the Washington Post. The Post featured a lead editorial entitled The Obama Administration fires a dangerous parting shot and an op-ed The United States just made Middle East peace harder by no less a redoubtable American hero than Eliot Abrams. Look in vain for any suggestion of what might be construed as an actual U.S. interest in either piece.

It is all about Israel, as it always is.

make-israel-great-600x400

“It is all about Israel, as it always is.”

—  §  —

The problem with Israel and its friends is that they are never satisfied and never leave the rest of us Americans alone, pushing constantly at what is essentially an open door. They have treated the United States like a doormat, spying on us more than any ostensibly friendly nation while pocketing our $38 billion donation to their expanding state without so much as a thank you. They are shameless.

Israel’s ambassador to the U.S. Ron Dermer has been all over American television sputtering his rage over the United Nations settlements vote. On CNN he revealed that Israel has “clear evidence” that President Obama was “behind” the resolution and he announced his intention to share the information with Donald Trump. Every American should be outraged by Israel’s contempt for us and our institutions. One has to wonder if the mainstream media will take a rest from their pillorying of Russia to cover the story.

For many years now, Israel has sought to make the American people complicit in its own crimes while also encouraging our country’s feckless and corrupt leadership to provide their government with political cover and even go to war on its behalf. This has got to stop and, for a moment, it looked like Trump might be the man to end it when he promised to be even-handed in negotiating between the Arabs and Israelis. That was before he promised to be the best friend Israel would ever have.

Israel’s quarrels don’t stay in Israel and they are not limited to the foreign policy realm. I have already discussed the pending Anti-Semitism Awareness Act, a bipartisan effort by Congress to penalize and even potentially criminalize any criticism of Israel by equating it to anti-Semitism. Whether Israel itself wants to consider itself a democracy is up to Netanyahu and Israeli voters but the denial of basic free speech rights to Americans in deference to Israeli perceptions should be considered to be completely outrageous.

And there’s more. Israel’s government funded lawfare organization Shurat HaDin has long been using American courts to punish Palestinians and Iranians, obtaining punitive damages linked to allegations regarding terrorist incidents that have taken place in Israel. Now Shurat HaDin is using our courts to go after American companies that do business with countries like Iran.

Last year’s nuclear agreement with Iran included an end to restraints on the Islamic Republic’s ability to engage in normal banking and commercial activity. As a high priority, Iran has sought to replace some of its aging infrastructure, to include its passenger aircraft fleet. Seattle based Boeing has sought to sell to Iran Air 80 airplanes at a cost of more than $16 billion and has worked with the U.S. government to meet all licensing and technology transfer requirements. The civilian-use planes are not in any way configurable for military purposes, but Shurat HaDin on December 16th sought to block the sale at a federal court in Illinois, demanding a lien against Boeing for the monies alleged to be due to the claimed victims of Iranian sponsored terrorism. Boeing, meanwhile, has stated that the Iran Air order “support(s) tens of thousands of U.S. jobs.”

So an agency of the Israeli government is taking steps to stop an American company from doing something that is perfectly legal under U.S. law even though it will cost thousands of jobs here at home. It is a prime example of how much Israel truly cares about the United States and its people. And even more pathetic, the Israel Lobby owned U.S. Congress has predictably bowed down and kissed Netanyahu’s ring on the issue, passing a bill in November that seeks to block Treasury Department licenses to permit the financing of the airplane deal.

The New Year and the arrival of an administration with fresh ideas would provide a great opportunity for the United States to finally distance itself from a toxic Israel, but, unfortunately, it seems that everything is actually moving in the opposite direction. Don’t be too surprised if we see a shooting war with Iran before the year is out as well as a shiny new U.S. Embassy in Jerusalem — to be built on land stolen from Palestinians, incidentally.

Trump might think he is ushering in a new era of American policy based on American interests but it is beginning to look a lot like the same old situation but only far worse — and Benjamin Netanyahu will be very much in the driver’s seat.

trump-bibi-3-640x420

DONALD TRUMP (left), ISRAEL’S NEW AMBASSADOR

“The tail will be wagging the dog under Donald Trump.
Benjamin Netanyahu will be very much in the driver’s seat.”
— Philip Giraldi

Source

https://www.darkmoon.me/2016/welcome-to-greater-israel-under-zionist-stooge-donald-trump/

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Victoria lui Trump, motiv de ingrijorare pentru Romania – Cel mai negru scenariu pentru tara noastra

http://www.ziare.com/economie/economie-politica/analist-politico-victoria-lui-trump-motiv-de-ingrijorare-pentru-romania-cel-mai-negru-scenariu-pentru-tara-noastra-1443366

Victoria republicanului Donald Trump in cursa pentru Casa Alba ar putea avea efecte negative pentru Romania. Cel mai negru scenariu pentru tara noastra ar fi ca americanii sa-si retraga de tot sprijinul din regiune, iar noi sa ramanem inconjurati de o mare prorusa, sustine Andrew MacDowall, analist specializat pe zona Balcanilor si a Europei de Est.

El considera ca victoria lui Trump va fi un motiv de ingrijorare pentru tari ca Romania, care sunt puternic pro-atlantice si sceptice in ceea ce priveste intentiile Rusiei in regiunea noastra.

„In particular, Romania e nevoita sa astepte sa vada daca Administratia Trump va continua angajamentele in domeniul militar luate anterior de SUA”, a explicat Andrew MacDowall, analist specializat pe zona Balcanilor si a Europei de Est si editorialist la publicatii precum Politico si The Guardian, intr-o declaratie acordata Ziare.com.

Tara noastra are o colaborare stransa in acest sector cu Alianta Nord-Atlantica, condusa de Statele Unite, iar dintre cele mai importante proiecte amintim scutul de la Deveselu si brigada multinationala a NATO.

Ce se poate intampla in regiune dupa victoria lui Trump: Care sunt scenariile

In cel mai bun caz, retorica pro-Putin a lui Trump va produce o atenuare a tensiunilor din regiune sau va incuraja membrii NATO sa creasca cheltuielile in domeniul Apararii, considera Andrew MacDowall.

La polul opus, cel mai negru scenariu este cel in care presedintele SUA decide sa-si retraga de tot sprijinul pentru zona noastra, „lasand in urma o UE fragmentata si lovita de criza, care trebuie sa infrunte Rusia insistenta, caz in care Romania poate ajunge sa aiba granite cu doi sateliti rusesti – Moldova si Bulgaria – fara a mai avea garantia protectiei NATO, respectiv a SUA”, ne-a explicat analistul.

Avand in vedere acest context geopolitic, nu e momentul pentru masuri populiste

L-am intrebat pe Andrew MacDowall cum ar trebui sa se adapteze economia Romaniei la schimbarile din regiune si de la nivel mondial.

Analistul a tinut sa precizeze ca „e putin ingrijorat” de masurile populiste luate in ultima vreme (cresteri de salarii pentru bugetari) si de relaxare fiscala (PSD a propus eliminarea a peste 100 de taxe, dar legea a fost intoarsa in Parlament de presedintele Klaus Iohannis).

Mai ales in conditiile in care social-democratii dau semne ca le vor accelera daca vor ajunge din nou la putere, in urma alegerilor din decembrie.

In plus, Andrew MacDowall sustine ca toate aceste masuri populiste au impins Romania pe drumul de a incalca Tratatul de la Maastricht, in ceea ce priveste limita de deficit bugetar, de 3%, pe care aproape sigur o vom depasi in 2017. Si asta in conditiile in care, in acest moment, stam bine la nivel macro.

Dar in conditiile in care noul context geopolitic ar putea aduce schimbari semnificative in regiune, Romania ar putea fi prinsa din nou pe picior gresit in cazul in care se intampla ceva la nivel mondial.

„Daca economia globala va incetini semnificativ sau va intra in recesiune – acest lucru era foarte probabil chiar si inainte de votul pentru Brexit si inainte de victoria lui Trump – atunci economia Romaniei va fi afectata.

Cresterea va frana puternic, deficitul va creste si mai mult si Romania va fi fortata sa implementeze masuri pro-ciclice, de inasprire fiscala, care vor exacerba declinul economic si vor putea conduce la recesiune. Asta s-a intamplat si in 2009, asa ca ma intreb: Romania si-a invatat lectia?”, puncteaza Andrew MacDowall.

O raza de speranta

Analistul are totusi incredere in economia Romaniei, care e una dintre cele mai promitatoare din Europa Centrala si de Est.

El arata ca tara noastra e o piata mare, avem institutii din ce in ce mai robuste, o economie diversificata si o localizare strategica.

„Iar pentru a beneficia la maximum de toate acestea, e important pentru Romania ca sa aiba o disciplina fiscala mai mare, sa continue privatizarea marilor companii de stat si sa mentina independenta institutiilor”, a incheiat Andrew MacDowall.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Domnul acela înalt de la Cotroceni nu a reuşit să penetreze prea mult societatea românească, nu a convins anumite grupuri şi nu a adus pacea socială. Deci?

http://www.evz.ro/domnul-acela-inalt-de-la-cotroceni-nu-a-reusit.html

Popor idiot, înapoiat şi intolerant, numai bun de luat şuturi progresiste în bot – aşa ne consideră unii şi alţii, pentru că nu ne pupăm cu LGBT-iştii, nu ne simţim vinovaţi faţă de musulmanii ce ne-au omorât, luat în robie şi jefuit sute de ani, avem încă idei şi iniţiative. Şi, moda zilei, imprimată de la cel mai înalt nivel (citat din dosarul Black Cube) e să fie luaţi românii, mai corect majoritatea nesupusă încă a acestora (de ce credeţi că e nevoie de islam, care chiar supunere înseamnă?), la şuturi în diverse părţi anatomice, dar cu precădere în zona capului şi cea mediană.

Mă gândesc la mulţi, dar, dacă ar fi să-i amintesc numai pe cei care s-au afirmat în ultima vreme, nu-i putem omite pe Vremelnicul chiriaş de la Cotroceni, pe Pruna (zisă Teleagă) de la justiţie, pe arhanghelul vopsit al democraţiei, decanul de la şcoala de partid şi de stat, „profesorul” Pârvulescu şi pe „specialistul în Evul Mediu”, Dan Tăpălagă. Evident sunt şi alţii, că somnul raţiunii naşte mulţi monştri.

Despre primii trei şi despre „cum cred ei că democraţia este prea complicată pentru a fi lăsată pe mâna poporului” (vorba lui Adrian Pătruşcă) am scris recent.

Iată însă că îl pune necuratul pe domnul „Să cheltuim câteva milioane de euro că vilele astea nu-s la înălţimea mea” (mă iertaţi, domnu’, dar de când cu zicerile dvs. „epocale” încep să nu vă mai reţin numele din buletin) să recidiveze şi să continue să se dezbrace în public, combătând spusele cancelariei prezidenţiale, cum că ar fi fost greşit interpretat în zicerea privind „fanaticii religioşi” ai căsătoriei bărbat-femeie şi chiar dezvoltând zicerea anterioară. Iar dezvoltările, emanate din balta, nu din puţul, gândirii sunt două.

În prima ne anunţă: nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească. Serios? Trec peste folosirea riscantă a verbului „a penetra” (probabil era cu gândul în altă parte) atunci când e vorba de oameni şi ajung la întrebările, reacţionare, evident: Despre care societate are date că nu este penetrată? Din România? Din Franţa socialistă şi prietenă? Din Turcia iubită? Din America aproape comunistă? Din Bao-Bao (unde ce mişto e să duci cu soţia!)? Şi de unde ştie? Care este studiul? Unde este cercetarea sociologică, care să ne lămurească şi pe noi, nu numai pe înălţimea sa?

Au semnat, în perioada stabilită de lege şi într-o organizare cu mijloace financiare reduse – adunarea semnăturilor s-a făcut gratis, pe bază de voluntariat real, nu ca la partide – 3 milioane. Puteau fi, e clar, mai mulţi. Dar şi aşa, 3 milioane sunt cam 20 % din populaţia aflată între graniţele României. Şi nu s-a intrat în toate casele, nu au ajuns voluntarii la toţi românii. Nu a fost timp. Şi când colo ce să vezi, tehnic aflăm că este o chestie de penetrare! (Asta ca să nu facem un referendum şi să aflăm că de fapt cei ce au o idee asemănătoare sunt chiar majoritatea românilor.)

Şi mai zice, cetăţenul „cu paltonul nervos de la Cotroceni”, că cei 3 milioane nu au reuşit să convingă anumite grupuri. Care grupuri? Grupul LGBT? Grupul „Prietenii Cotroceniului”? Grupul Soros? Grupul marxist-leninist? Sendero Luminoso? Prietenii pedofili ai lui Hillary? Clienţii fundaţiei Clinton? Grupul „o fată mai găseşti, dar un prieten greu”? Din păcate, cetăţeanul amintit mai sus nu ne-a dat şi date în acest sens, deci putem doar fantaza.

Şi dacă a penetrat totuşi, chiar aşa fără bani şi cu voluntari păduchioşi, vreo 20 % în societate în câteva luni de adunare de semnături, cum se cheamă asta? Penetrare parţială? Penetrare întreruptă? Sau poate radicalizare înaintea porţilor Cotroceniului? Sper că, într-o sesiune viitoare de dezvăluiri despre ce se discută pe la Cotroceni, domnul/tovarăşul în cauză să reuşească să ne penetreze, na că m-am molipsit şi eu, deci corectură: să ne lumineze mai adânc.

A doua zicere sună aşa: …. ceea ce niciodată nu se poate obţine prin vot este pacea socială!

Oauuu! În ce teme profunde intrăm! Pacea socială! (Ştiaţi că invadarea programată cu musulmani a Occidentului se face în numele aceleiaşi păci sociale? Că, cică, dacă se amestecă rasele nu vor mai fi conflicte?!)

Acum să traducem: Cum pacea socială este idealul luminos al omenirii, nu mai are, deci, sens să votăm pentru că aşa ne învrăjbim.

Asta dacă nu ştii istorie! Comunismul, după câteva zeci de milioane de morţi şi alte sute de milioane de vieţi distruse (dar ce contează când ai aşa un ideal măreţ în faţă cum are astăzi soţul doamnei profesor), realizase pacea socială cu tot cu vot. Şi dacă o realizase, dacă social vorbind trăiam într-o armonie perfectă, oare de ce, la îndemnul profesorilor de democraţie, a trebuit să-l schimbăm cu un socialism vopsit în capitalism (ne-au minţit oare?), care se dovedeşte un alt comunism? Contrar a ceea ce se spune astăzi despre vot, în comunism acesta nu coroda pacea socială, ba din contră. Se vota în linişte, disciplinat, responsabil. Rezultatele erau întotdeauna cele aşteptate. După, toată lumea fericită la coadă la pui sfrijiţi; tovarăşul închina un pahar de şampanie cu soţia şi pretenii la o chermeză.

Şi, pe urmă, votul l-a inventat aristocraţia retrogradă, sau revoluţionarii de ieri ai stângii luminate? A devenit votul reacţionar? Sau, ca să mă întorc la formularea lui Pătruşcă (uşor modificată), democraţia e prea complicată pentru ca să o lăsăm pe mâna voastră, nătărăilor!

Ne mai spune neînduplecatul proprietar de case: Nu cred că sunt într-o poziţie stranie şi nici românii nu au crezut asta, altfel nu m-ar fi ales din capul locului, dar cred că este foarte important să avem grijă cu astfel de iniţiative.

Păi, înainte de alegeri, nici nu ne-a spus cam ce idei are în legătură cu votul, democraţia, familia. Torcea lent în poala românilor (poate prea lent?), ca un motan cuminte, care nu-şi dorea decât să stea puţin pe cuptorul de la Cotroceni.

Şi dacă, în plus, ne gândim că la turul întâi de la alegerile din 2014 a obţinut numai 2,88 milioane de voturi (sub 3 mil), deci mai puţin decât semnăturile adunate pentru schimbarea constituţiei, şi că a câşigat mai ales cu ajutorul prostiilor de final ale guvernului Ponta, am putea spune că nici domnia sa nu a penetrat prea tare, sau până la capăt şi nici nu a convins anumite grupuri. Deci nici votul ăla nu s-ar prea pune, mai ales că nu a adus nici pacea socială, ba din contră. Şi dacă votul nu se pune (după mai noua teorie politică progresistă), nu înseamnă asta că nici alegerea preşedintelui din 2014 nu ar trebui să se pună?

Doct, dar evident incult, habar neavând despre ce a fost cu adevărat Evul Mediu, despre bogăţia culturală şi ideatică a acestuia, despre arta, literatura, arhitectura acestuia, despre oamenii acestuia, despre faptul că atunci s-au născut multe universităţi vestice, sau tot din el (nu după el) a pornit Renaşterea, repetând formulările de la cursul de socialism ştiinţific şi spălăturile stomacale ale marximului cultural, domnul Dan Tapalagă zice că, cu astfel de iniţiative, noi românii suntem în Evul Mediu, în mintea lui un soi iad întunecat plin de pucioasa religiei, ba prea fierbinte, ba prea îngheţat. Atâta ştie, atâta poate. Că nici Soros, drăcuşorul acela poznaş, care stă tolănit prin mintea lui şi a celorlalţi, le forjează gândurile şi le dictează cuvintele, nu ştie mai mult. Asta aşa, ca consolare!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Maresalul Antonescu în faţa istoriei şi a veşniciei româneşti

DUPĂ 75 De Ani De CENZURĂ, ASTĂZI ESTE ACTUAL

antonescu41

ROMÂNI,

În faţa Dumnezeului strămoşilor noştri, în faţa istoriei şi a veşniciei româneşti, mi-am luat azi răspunderea de a smulge prin onoare dreaptă ceea ce ne-a fost cotropit prin silnică umilire şi trădare, hotărând să pornesc lupta sfântă de redobândire a drepturilor Neamului.
În ceasul când popoarele îşi torc istoria pe câmpuri de bătae, când drepturile se cuceresc în flacăra jertfei, iar civilizaţia se plămădeşte din sângele veacurilor, Poporul Românesc nu poate privi cu braţe nevolnice şi suflet golit măreţul vârtej al onoarei Neamurilor.
Raclele strămoşilor, crucile martirilor şi drepturile copiilor noştri ne poruncesc să ne scrim cu propriul sânge dreptul la onoare, spălând cu acelaş sânge pagina nedreaptă înscrisă anul trecut în istoria noastră, nu de Neamul Românesc însuşi, ci de trădătorii lui.
În numele credinţei creştineşti, al drepturilor româneşti şi pentru viitorul vostru neînfricat,

ROMÂNI,

Vă chem la luptă,
La lupta sfântă, în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii şi propriilor noastre drepturi.
La lupta sfântă pentru neam şi pentru Rege.
La lupta mare şi dreaptă alături de marea Naţiune Germană, pentru dreptatea viitorului omenesc.

ROMÂNI,

La 6 Septemvrie 1940, Destinul îmi aşezase pe cuget povara istovitoare a unei ţări sfâşiate şi descompuse.
Am jurat să nu abdic o singură clipă dela sfintele drepturi şi de la porunca demnităţii româneşti.
M’am trudit să şes sufletele, să unesc puterile, să adun toată munca românească pentru ca să pot păstra şi reînălţa Neamul.
V’am cerut să-mi dăruiţi nădejdea voastră, încrederea voastră, făgăduindu-vă să lupt pentru reînălţarea Patriei. Şi m’aţi ascultat.
Dumnezeu m’a ajutat ca un an numai dela prăbuşirea graniţelor – anul umilirei, al suferinţei şi învăţăturii româneşti – să pot îndrepta din nou Neamul nostru pe calea luptei şi sfintelor drepturi strămoşeşti.
Am purtat deajuns pe braţele mele sbuciumate frământatele ruine ale României scumpe şi mari, – prăvălită de greşala noastră şi trădarea unora. Am tăcut deajuns sbuciumul şi lupta mea pentru drepturile României de totdeauna, ale României pentru care luptasem altădată.
A sosit vremea să-mi împlinesc jurământul.
Pornim la luptă.
În acest ceas de încercare, jur să vă aduc la biruinţa sfinşirii drepturilor noastre asupra bătrânei Moldove, să fac din nou din pământul Basarabilor vatra morţilor şi leagănul copiilor noştri şi din codrii Bucovinei straja nepieritoare a gloriei româneşti.
Mulţumesc Domnului că m’a învrednicit să sparg atât de repede cătuşele roşii ale anarhiei şi pradei cotropitoare, contribuind astfel şi la măreaţa luptă de înoire a civilizaţiei pe care o duce în Europa Germania Marelui Adolf Hitler şi Italia Ducelui.
Îi mulţumesc în numele Naţiunei noastre geniului creator al lumii noui, Fuhrerului Cancelar Adolf Hitler, că a înţele cu atâta dreptate nedreptatea făcută unui popor loial – care a luptat şi va lupta veşnic pentru sfânta lui unitate – dându-i Poporului Român mândria unei lupte puternice şi curajoase nu numai pentru reclădirea drepturilor naţionale, dar şi împotriva celui mai mare duşman al omenirii: bolşevismul.
Legaţi în jertfa pentru idealul nou şi mare al lumii în plămădire, Românii îşi vor recăpăta drepturile prin fapta lor de credinţă, prin lupta lor de onoare pentru civilizaţia lumii, alături de Marele Popor German.

ROMÂNI,

În viaţa oamenilor ca şi a Naţiunilor vin ceasuri de desnădejde peste ceasuri e furtună, care lasă locul luminii şi înălţării.
Dumnezeu ne-a dat ani grei de încercare cruntă.
Ne-a deschis drum de furtună spre zori de înălţare.
Să-l urmăm cu încredere, Români.
Cu gândul ţintă la drepturile Neamului,
Cu sufletul lipit pe crucile eroilor şi martirilor trecutului,
Cu trupul înfipt în glia copiilor noştri.
Să pornim la luptă, Români.
Să zidim cu trupurile noastre un nou altar Neamului şi să lăsăm urmaşilor noştri gloria pământului strămoşesc.

ROMÂNI,
Pentru Rege, pentru Ţară.
Ca să răsbunăm nedreptatea.
Ca să întemeiem lumea nouă.
Ca să cinstim numele de Români.
Cu Dumnezeu înainte.
Urmaţi-mă.
Răsboiul Sfânt a început!

discurs41-693x1024

ORDINUL DE ZI CĂTRE ARMATĂ 

Ostaşi,
V-am făgăduit din prima zi a noii domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă.
Să şterg pata de dezonoare din carte Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.
Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna.

Ostaşi,
Vă ordon:

Treceţi Prutul.
Zdrobiţi duşmanul din răsărit şi miazănoapte.
Dezrobiţi din jugul bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi.
Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi Codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.

Ostaşi,

Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor.
Înainte !
Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aici strajă dreptăţii şi zid de cetate creştină.
Fiţi vrednici de trecutul românesc…

Ostaşi,

Veţi lupta cot la cot, suflet de suflet, lângă cea mai puternică şi glorioasă a lumii.
Îndrăzniţi să vă măsuraţi vitejia şi să vă dovediţi mândria camarazilor noştri.
Ei luptă pe pământul moldovean pentru graniţele, noaste şi pentru dreptatea lumii.
Fiţi vrednici de cinstea pe care v-a făcut-o istoria, armata marelui Reich şi neîntrecutul ei comandant Adolf Hitler.

Ostaşi,

Înainte
Să luptaţi pentru gloria neamului.
Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri.
Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Ştefan cel Mare şi a lui Mihai Vodă, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul înainte5 la dumnezeu.
Să luptaţi pentru dezrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea Bisericilor, a vieţii şi căminelor batjocorite de către păgânii cotropitori.
Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea
V-o cere Neamul, Regele şi generalul vostru.

Ostaşi,

Izbânda va fi a noastră.
La luptă !
Cu Dumnezeu înainte!

Comandant de Căpetenie al Armatei
General Ion Antonescu – sursa: Soim Press

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu