Iohannis, „individul” și arama

http://www.conteledesaintgermain.ro/iohannis-individul-si-arama/19-10-2016

Trebuie să fie mult stres la Cotroceni. Cred că de la unde și câmpuri. Asta ar putea fi una dintre explicațiile faptului că președintele este, cu fiecare ieșire în plus în fața presei, tot mai zbârlit, mai neprotocolar,  mai impropriu rangului.

O altă explicație este, însă, și natura profundă a omului Iohannis. Nu-mi ies din minte trei secvențe, ca trei tușe groase de portretist, ce ni-l conturează pe actualul președinte în dominantele sale involuntar caricaturale:

  1. Scena bătutului din călcâie când se dă jos din automobil. Desigur, o face ca să-și ajusteze ținuta: pantalonii să nu rămână sumeși, sacoul să nu prezinte cute, cravata să nu fi alunecat într-o parte. Tăișurile gestului, însă, și sacadatele mișcări din brațe, cap și umeri ce-l însoțesc, indică un comportament cazon intrat în sânge. Ordine, disciplină, aliniere. Dar tot comportament cazon înseamnă și judecăți de genul „cine nu gândește ca mine este dușmanul meu”, „o mână spală pe alta și amândouă obrazul”, „dorințele șefului trebuie înțelese din priviri” și multe alte ziceri cu aplicabilitate subterană în managementul discreționar al crizelor de guvernare.
  2. Scena paltonului aruncat pe capota mașinii (https://www.youtube.com/watch?v=3rs_uboe2RE). Ne devoalează un personaj visceral, impulsiv, năzuros, râzgâiat, ostentativ autoritar, care, în situații care îl iau pe nepregătite, improvizează mediocru.
  3. Scena „ghinion”. Întrebat de ce alți profesori nu-și pot cumpăra 6 case din salariul de profesor, candidatul (pe atunci) la președinție a răspuns grăbit, iritat și cu ironia șchioapă a celui complet lipsit de simțul umorului: „ghinion”. „Cine, EI au ghinion”? a întrebat reporterul. Și atunci, priviți grimasa domnului Iohannis realizând ce prostie i-a ieșit din gură (https://www.youtube.com/watch?v=rG76A0k8OQQ), viitorul președinte a răspuns cu noduri și complet stupid, după o eclipsă de spontaneitate: „nu, eu am ghinion”!

Cel mai recent exemplu de „zbârlire viscerală” furnizat de Klaus Iohannis s-a petrecut ieri, într-o scurtă și penibilă referire la Călin Popescu Tăriceanu:

“Cu acest individ ne-am lămurit, are un discurs anti-justiţie şi vrea să scape de justiţie. Şi spun foarte bine individ pentru că mi-e greu să cred că un întreg partid este împotriva justiţiei. Eu cred că acest individ nu vrea să se scape doar pe el, ci şi o gaşcă de câţiva prieteni. Vom vedea cine va ajunge în Parlament în perioada următoare”.

Contrar intenției sale de a transmite forță și superioritate, domnul Iohannis și-a dovedit limitele de  staroste arțăgos. Numindu-l „individ” pe al doilea om în statul pe care îl conduce, s-a descalificat în primul rând pe sine. Apoi formularea „nu vrea să se scape doar pe el” te face să te gândești mai degrabă la un laxativ decât la o evadare în grup din mâinile justiției. Acestea sunt, din păcate, distincția și limba româna ale președintelui nostru!

Care președinte ne dă de înțeles și că el știe în avans care vor fi parlamentarii ALDE ce se vor pricopsi, în perioada următoare, cu dosare penale. De la cine și cu ce drept a aflat el care va fi agenda DNA de puneri sub acuzare și arestări preventive? Paranormal, nu?

Oamenii sunt contestabili! Adică oricui, oricând, i se poate găsi ceva generator de reproșuri. Politicienilor, cu atât mai mult. Nu sunt deci mirat că în ultima perioadă anumite forțe din țară îi pun în cârcă lui C.P. Tăriceanu tot felul de păcate, unele chiar încadrabile penal. Ca să fie samarul mai greu. Doar vin alegerile…

Ce mă intrigă, însă, la domnul Iohannis, cu vehemența sa de a-i critica pe unii ce nu-i suflă în pânze, sunt personajele  pe care dânsul, în contrapondere, le susține, cu criterii (cum altfel?) infailibile.

Domnul Iohannis, de pildă, uzează de tot felul de aluzii și formulări direcționate iscusit spre a o sprijini pe doamna Kovesi să iasă cu bine din scandalul care o are drept protagonistă. Consideră că nu există indicii de plagiat deci nici temeiuri pentru a-i cere demisia ori o autosuspendare. Mai mult, solicită Procurorului General rezolvarea cu celeritate a acestui caz și (dacă va fi cazul, cu tonul că „trebuie să fie cazul”) repararea urgentă a imaginii șefei DNA.

O altă persoană exemplară în viziunea domnului președinte este Raluca Prună. Deși moțiunea simplă împotriva ei a trecut cu un scor zdrobitor, domnul Iohannis nu vede motive suficiente pentru demisia sau demiterea acesteia.

Domnul Tăriceanu, așadar, e rău, în vreme ce doamnele Kovesi si Prună sunt bune. Ca să nu mai vorbim de domnul Cioloș care e perfect!

Cu partizanatele sale stridente, cu un limbaj în ultima vreme tot mai ascuțit și înveninat, țâșnit din străfunduri teutone și direcționat spre inamici mai slabi ca el, domnul Iohannis ne lasă să zărim sub pojghița de aur a obrazului său de șef de stat, tot mai dese reflexe arămii de primar de urbe provinciala.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s