Prietenii domnului preşedinte

În   acest weekend televiziunile “de bine” ne-au prezentat cu mândrie imagini statice, cu domnul preşedinte Klauss Iohannis. Aflăm din comentarii şi observăm din imaginea foto că domnul şi doamna Iohannis împreună cu ei înişişi,  au fost,  toţi patru,  prin Parâng pe undeva,  unde  s-au fotografiat cu gazdele, cabanierul cu soţia şi copilul aferent. Cum în foto nu apare şi cabana, nu se  poate spune că domnul preşedinte a dorit să facă reclamă mascată  micului întreprinzător, dar sunt convins că undeva, pe uşa unei camera va scrie  de acum încolo “aici  a adăstat Măria sa Klauss Vodă”, spre veşnică pomenire. Văzând eu imaginea şi auzind ştirea, tare m-am ţuţurat cum că de ce a considerat domnul preşedinte să aflăm şi noi pe unde îi  umblă picioarele alea frumoase ale măriei sale Doamna Carmen. Ştirea m-a pus pe gânduri, cu atât mai mult cu cât prima profesoară a ţării era în pantaloni şi nu am mai putut admira prezidenţialii genunchi. Cineva mi-a spus că cică ar fi făcut public acest traseu, pentru a se convinge toată suflarea că este la curent cu zonele în care sunt inundaţii şi astfel urmând exemplul prezidenţial, să ferească zona  de Est a ţării. Domnul Iohannis este convins că românii stau cu ochii pe tv ca şi domnia sa şi de acolo îşi culeg informaţiile necesare traiului aşa că a vrut să îi informeze astfel – pe cei care încă nu ştiau – că dacă vor să aibă un weekend liniştit, să meargă unde a mers el, pas cu pas. Ce păcat că nu ne-a spus unde a fost şi acum câteva luni când toată lumea se întreba unde este,  mai ales după glumatătă cu Flota NATO.

E  posibil să fie aşa,  îl ştiu pe domnul preşedinte un om foarte grijuliu, foarte aproape de nevoile românilor,  căci tot ce trăieşte în ţara asta, râsul, ursul, îl preocupă. Dar eu tot nu cred că ar fi (numai) asta. Eu cred că domnul  preşedinte, sau mă rog, secţia Imagine a cancelariei a vrut să arate popolaţiei că mai există cineva în ţară, dacă nu chiar în lumea asta, care doreşte să facă poze cu cuplul prezidenţial, altcineva decât sepepiştii care îi însoţesc la plimbările cu bicicleta sau marathon. Cred eu că de fapt mesajul subliminal al imaginii este acela că domnul preşedinte, pe unde merge, îşi face noi prieteni şi este primit cu bucurie. M-aş fi aşteptat să văd ceva imagini video cu măriile lor  şi ultimii admiratori, dar mi-am dat seama că ar fi fost deja prea mult pentru bietele gazde  să zâmbească mai mult decât câteva secunde alături de norocoşii profesori. Dacă cineva ştie alt motiv pentru care a apărut pe post acea imagine,  să spună, eu mă chinui de 24 de ore să aflu şi nu am găsit. Acuma pentru că veni vorba de prietenii domnului preşedinte, am încercat să fac o listă cu prietenii cunoscuţi, sau declaraţi ai domnului, în afară de  moştenitorii Grupului Etnic German. Am crezut că o să umplu câteva foi, dar am găsit doar 3.

Primul pe listă sau cum se spune, primul venit, primul plecat, este domnul Antonescu Crin. El este cel care l-a adus în lumea bună, l-a uns vice apoi a căzut şi şi-a rupt partidul de la brâu în jos. Al doilea prieten al domnului preşedinte despre care am aflat,  este cineva pentru care s-a scris un cântec intitulat “no name, no face, no number”  pentru că nimeni nu ştie cine e, tot ce se ştie despre el este că are ceva vile prin Miami unde îşi face domnul preşedinte vacanţele singur, adică cu soţia.  Unii oameni răi spun că acesta nu ar exista, că există doar vila, câştigată la Loteria Viz(it)elor, că doar e om norocos, dar eu nu cred. Al treilea prieten al domnului preşedinte despre care am aflat, era, că nu mai este, deoarece  s-a retras, dar nu ca Antonel,  ci definitiv din lumea noastră, un patron din Sibiu. Lumea spune că prietenul domnului preşedinte s-ar fi sinucis pentru că i se deschisese un dosar penal, pentru conducere în stare de ebrietate. Dacă e aşa, atunci eu nu cred că era prieten cu familia prezidenţială.  Păi  în familia Iohannis dosarele stau ca ghirlandele, definitiv şi iremediabil şi ia uite ce frumos zâmbesc porumbeii, ai zice să îi bucură falsul şi uzul de fals. Eu refuz să cred că omul acela a fost măcar pe lângă anturajul domnului ăpreşedinte, dacă ăsta e motivul retragerii din viaţă. Norocoasa famile de prodesori nu putea avea aşa prieten.  Încercând să aflu dacă mai iezistă şi alţi prieteni prezidenţiali, am aflat că mai sunt câţiva care au dejunat sau s-au cafelit priin Cotroceni  unii au făcut rost de un dosar penal, alţii s-au certat cu fabrica de dosare penale, apoi au fost îndrumaţi către demisie. Nu mai dau nume, se ştie.  Unii spun că ar urma pe lista o persoană purtătoare de fuste, dar  nu se spune care. E mai palpitant aşa.

Oricum, după cum se vede, nu este de loc de bon ton să stai  prin preajma cucuvelei cotrocene, nici a celei mov, chiar dacă pagina de Facebook ne arată că ar fi un million şi jumătate gata să sară în foc pentru  dom profesor. Dacă e să ne luăm însă după ceea ce spun aceleaşi  gurile rele, sunt mai mulţi dispuşi să pună foc, decât să sară în el. Oricum, am priceput -zic eu- mesajul fotografiei de weekend.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21355136-presedintele-iohannis-calatorie-sotia-muntii-parang-cuplul-prezidential-fotografiat-proprietarii-unei-cabane.htm

http://jurnalul.ro/stiri/observator/motivul-pentru-care-s-a-sinucis-prietenul-presedintelui-klaus-iohannis-684221.html

SOURCE

http://www.in-cuiul-catarii.info/2016/10/16/prietenii-domnului-presedinte-11480

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s