INCREDIBIL, DAR REAL: CUM AU AJUNS KLAUS & PONTA SA DEA SPP LA TOT CARTIERUL

http://inpolitics.ro/incredibil-dar-real-cum-au-ajuns-klaus-ponta-sa-dea-spp-la-tot-cartierul_18431886.html

Dacă scandalul Oprea a înfuriat cu ceva marele public a fost cu știrea că un înalt demnitar merge unde vrea mușchii lui cu garda de la Poliție, fără măcar să aibă acest drept; altfel spus, banii contribuabililor sunt folosiți ca să se plimbe unii cu metresele civile pe la restaurante. Plimbarea lui Oprea cu escortă ilegală – desigur, dacă se va dovedi așa – e nimic, însă, în raport cu ceea ce s-a decis pe șest, recent, în CSAT, sub ochii înduioșați ai președintelui și ai premierului. Citiți ce urmează și vă cruciți!

Un element major al scandalului Oprea a fost informația că, într-o recentă ședință de guvern, s-a decis, prin ordonanță, modificarea legii SPP, aprobată și de CSAT, astfel încît să aibă dreptul la protecție și liderii partidelor parlamentare. Pentru toată lumea a părut că președintele Iohannis vrea musai să o doteze cu SPP-iști și pe protejata sa, Alina Gorghiu.

Ieri, în conferința de presă de la Cotroceni, președintele a fost atacat frontal de ziariști pe acest subiect:

”Jurnalist: Bună seara! Domnule preşedinte, CSAT a avizat ordonanţa de urgenţă prin care preşedinţii de partide pot beneficia de protecţia SPP? Vă întreb pentru că ştiţi mai bine ca mine partidele. De ce este nevoie? Credeţi că este nevoie? De exemplu, de ce doamna Gorghiu are nevoie de protecţia SPP?

Klaus Iohannis: Da, CSAT-ul a avizat acest proiect.

Jurnalist: Şi de ce credeţi că este nevoie de o astfel de măsură?

Klaus Iohannis: Argumentaţia puteţi să o solicitaţi iniţiatorilor, dacă doriţi. Dar mi s-a părut o idee bună.
Jurnalist: Cine este iniţiator, iertaţi-mă?
Klaus Iohannis: SPP”.

Așadar, președintele nu a putut sau nu a vrut să explice marelui public de ce era nevoie de pază și pentru liderii de partid, în condițiile în care nu a existat vreodată un atentat la viața vreunuia.

Celor grăbiți să se indigneze, le atragem atenția că e prematur: ceea ce a făcut, în realitate, tandemul Guvern-CSAT e mult mai grav.
În fapt, cele două înalte structuri au deschis porțile SPP, cel puțin legal, pentru zeci, poate sute de figuri care vor dori să fie protejate, de aici încolo, pe banii contribuabililor.

Să vedem exact ce s-a întîmplat în ședințele de guvern și CSAT, unde s-a modificat legea de funcționare a SPP, prin ordonanță de urgență.

Untitled

Paza acordată liderilor de partid parlamentar nu era prevăzută în lege pînă azi; SPP acorda pază și protecție strict acelor demnitari pentru care se emitea o hotărîre a CSAT.

Exista, în schimb, un articol în lege care stipula că foști și actuali demnitari, dar chiar și persoane care nu au avut această calitate, alții decît cei de pe lista CSAT, pot beneficia de escorta SPP.

”Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura protecţie unor demnitari şi foşti demnitari, alţii decât cei stabiliţi prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, la cererea acestora, contra cost, iar cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi altor persoane în aceleaşi condiţii”stipula art.14, alin.4.

De ce nu s-a îmbulzit nimeni pînă azi să recurgă la aceste prevederi?
Simplu: pentru că ar fi trebuit să bage adînc mîna în buzunar, serviciile SPP fiind, probabil, infinit mai scumpe decît cele ale unei simple societăți de badigarzi.

În noua formă, decisă zilele trecute, din articol dispare sintagma ”contra cost”.
De aici înainte, deci, orice persoană, demnitar ori ba, care vrea pază gratuită de la SPP, nu are de trecut decît un hop: să înduplece CSAT pentru acordarea aprobării.

Cum asemenea decizii nu prea se trîmbițează la toate răspîntiile, e clar că românii de rînd nu vor ști cine și pentru care motiv a obținut dreptul la escortele SPP.

De altfel, ca să fie totul în regulă, în aceeași ședință s-a mai decis o mică-mare modificare a legislației: dacă, pînă acum, art.31 prevedea că ”Activitatea operativă a Serviciului de Protecţie şi Pază constituie secret de stat”, în noua formă s-a eliminat cuvîntul ”operativă”.

Astfel încît, întreaga activitate a SPP devine secret de stat.
Inclusiv lista celor care sunt păziți de respectivul serviciu.

Două lucruri aiuritoare pentru un stat care se pretinde normal ar mai fi de punctat, în toată povestea.

Primul e acela că inițiativa modificării legislației a aparținut, potrivit spuselor președintelui, chiar SPP. Ori, conform Constituției României, un serviciu secret nu are, nici pe departe, dreptul la inițiativă legislativă.

Al doilea, de-a dreptul hilar, e că SPP ar fi decis din proprie inițiativă să renunțe la banii pe care i-ar fi putut încasa de la amatorii de escorte, conform vechii legi, preferînd munca pe gratis. Mă rog, gratis e un fel de a spune, pentru că totul va fi decontat de la bugetul de stat, iar schema SPP e probabil că se va mări dramatic în perioada care urmează. Doar ”vin refugiații” peste noi, iar demnitarii patriei musai să fie puși la adăpost de orice pericol.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s