Despre Nuţi-Spaima Constituţii şi alţii ca ea

Un hohot în plină vară. Elena Udrea i-a dat la puci lui Cristian Diaconescu, arătându-i cine e bărbatul în partidul preşedintelui. Oamenii şefei PMP i-au indicat candidatului uşa, cu prima iscălitură de pe listele de susţinere în braţe, motivând că nu pot aduna alte semnături pentru un fătălău.

Că Băsescu nu e dispus să-i ierte blondei sale de suflet şi boroboaţa asta ne lămureşte reacţia fostei europarlamentare a lui tata. EBA a dezvăluit că Udrea, mare poftitoare la Cotroceni, le-a interzis organizaţiilor să se obosească degeaba pentru Diaconescu. Ia să vedem, la următoarea reuniune a PMP se va cânta strofa a doua din Imnul Naţional?

Se dovedeşte încă o dată că Băsescu nu are mână bună la oameni. Apropiaţii ţi-i alegi, însă cu barza nu dai pe băţ ce frate aduce. Lui i-a lăsat unu, cu un pic de mustăcioară, într-un cuib de cioară,  iar de-al dracu’ ce era scotea capu-afară. Acum e în colivie. Declarat nevinovat pentru calitatea rudelor, preşedintele este condamnabil de înălţarea la demnităţi ce în veci n-ar fi fost de nasul lor a unora ca Renate, Elwis, Călin ori Nuţi.

Respect lui Ioan Groşan care, ca Jules Verne odinioară, a imaginat-o, într-o carte de zile mari, pe „Nuţi-Spaima Constituţii” la Cotroceni,  cu vreme bună înainte de a se întâmpla în realitate. E drept, personajul maestrului era curvă de meserie, cu ceva apucături de politician. Nu invers.

Ponta are noroc de neamuri, dar apele îi aduc ghinion. După plimbarea televizată cu bărcuţa pe uliţele Teleormanului şi poza cu pantofii lucind la inundaţiile de la Novaci, ajuns cu elicopterul deasupra Mării Negre şi-a tras un selfie cu ochelari fumurii, căşti antifonice şi vestă de salvare pe care scria în dreptul pieptului „Adult”. Nu s-ar zice!

A fost sau n-a fost Iohannis la Băsescu? Aceasta e ultima întrebare pe care premierul şi candidatul PSD le-a servit-o alegătorilor, sperând să le ţină de foame până  după Sfânta Marie, ziua marinarilor.

Băsescu e păgubos la alesul colaboratorilor, Ponta  dă cu pozele în baltă, Crin Antonescu a dispărut – să sperăm că nu-l găseşte careva, Iohannis e pierdut în Bucureşti, iar Nuţi, tot Nuţi. Ce ghinion de neşansă mai avem şi noi!

Cel care ne mai descreţeşte frunţile rămâne avocatul Mateuţ. Marţi a anunţat că Dosarul „Voiculescu-ICA“ nu e închis. Doar clientul. Miercuri l-a reprezentat pe Duicu. Să-l ţină Dumnezeu în putere!

http://www.puterea.ro/editorial/despre-nuti-spaima-constitutii-si-altii-ca-ea-98109.html

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s