(ABSOLUT DEMENTIAL) Cum vorbesc Badea și Gâdea la telefon

Acest text va fi genera, probabil, o emisie de dejecții, de blesteme și urări de cancer, din partea unuia dintre personajele la care se referă. Mi-o asum și mă lasă rece, căci nu e prima oară când sunt subiectul injuriilor lui. M-am imunizat, așa cum ne-am imunizat cu toții, în fața comportamentului de maimuță turbată la gratii. Așadar, iată ce vorbesc Mircea Badea și Gâdea la telefon, zilele astea (pamflet, ofcourse):

Screen Shot 2014-08-08 at 09.10.15

Gâdea: Alo, Mirceo, vii și diseară la mine-n emisiune, da?

Badea: Nici n-am plecat, coae, sunt aici, în studio, am vorbit singur toată noaptea, te aștept.

Gâdea: Bine, pa.

Badea: Bine, pa. STAI.

Gâdea: Stau.

Badea: Vreau să-ți vorbesc puțin despre EL. Despre cum nu a făcut “pactul cu diavolul”, despre cum nu a renunțat la demnitate și la onoare. Dacă ar fi renunțat, uita toată lumea instantaneu că a spălat bani.

Gâdea: Dar nu a renunțat! Și pentru asta îl respect. Doamne, cât îl respect!

Badea: Când am vrut să fim martori activi, ne-a transmis că e războiul lui, iar noi suntem jurnaliști și treaba noastră e să ne batem joc de meserie, să o compromitem iremediabil.

Gâdea: Și să-l pupăm în cur.

Badea: Ceea ce și facem, căci i-am respectat mereu punctul de vedere. Doamne, cât îl mai pupăm în cur!

Gâdea: Când am fost atacați de criză, ne-a apărat, ne-a dat salariile la timp. În timp ce posturile TV au căzut unul după altul, noi am rămas în picioare şi ne-am putut șterge în continuare la cur cu meseria de jurnalist.

Badea: Pare greu de crezut, dar am zâmbit mult în ultimii ani. La fiecare atac de la ora 6, am zâmbit și am mers mai departe. Râd, uneori, și când m-apucă din senin să mă dau cu capul de pereți sau când îmi văd un ochi că-mi zvâcnește singur, ore în șir. Râd și refuz să-mi iau pastilele. Sunt băsiste.

Gâdea: Da’ știi că râsul tău, râsul nostru de demenți s-ar putea să-l coste. O să-l bage la răcoare. Dintr-o clipă în alta, vor face anunțul.

Badea: Ce ne facem? Ce-o să mai lingem? Doamne, cât o să-mi lipsească! Îl mai luam p-ăsta micu’ la pupăcit și-mi imaginam că e EL, dar, în ultima vreme, nu prea mă mai lasă Carmen singur cu el, că m-a auzit când îi spuneam “dom’ profesor”.

Gâdea: Eu am un urs de pluș cu care dorm, ca să pot să-l iubesc la orice oră m-apucă. Cel mai rău e în week-end, în serile în care n-am emisiune și nu apuc să-mi iau doza.

Badea: Oare ce-o să ne facem fără el?

Gâdea: Vremea râsului a trecut.

Badea: Nebunia acestor zile e și războiul nostru. Sau războiul e nebunie, nu mi-e prea clar, da’ pastile tot nu iau. Sunt băsiste.

Gâdea: Vom continua să ne batem joc de jurnalism.

Badea: Și să îl respectăm pe EL. Doamne, cât îl respect! Mă duc să mă dau cu dinții de pereți ritmic, vreo două ore. După care o să-mi prind o mâna-n ușă. O să mă facă să mă simt mai bine.

Gâdea: Și io mă duc să îmi iau ursul. Pa.

P.S. Pentru cine n-a citit-o, aici găsiți scrisoarea jurnaliștilor de la Antena 3 către “dom profesor”, care mi-a inspirat acest dialog.

http://www.simonatache.ro/2014/08/08/cum-vorbesc-badea-si-gadea-la-telefon/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s