Sfârşitul României moderne

Statul român „democratic” se mai ţine într-un fir de aţă. „Firul de aţă” nu e nici NATO şi nici UE, cum ne tot procitesc „bursierii”, oengiştii, „acoperiţii” diverselor puteri străine toleraţi de atâţia ani din interese inavuabile, din trădare groasă, din slăbiciune şi din prostie, dintr-un eşec istoric. Firul de aţă care mai ţine încă legată la un loc România este brâul Munţilor Carpaţi, care-i încurcă încă, militar şi strategic, şi pe unii, şi pe alţii, şi pe ceilalţi. Codru-i încă frate cu românul. Dar, deşi munţii noştri aur poartă, e bine ştiut că noi cerşim din poartă-n poartă.

Frumoasa idee poetică „România”, născută în capul marelui romantic care a fost Nicolae Bălcescu, e pe cale să-şi dea obştescul sfârşit. Vi-l mai amintiţi pe Bălcescu (probabil, împreună cu prietenul său Alecu Russo), cel din „Cântarea României”? Iată-l:

„3. Care e mai mândră decât tine între toate ţările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobeşte în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?

4. Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile şi dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede şi senin cerul tău; munţii se înalţă trufaşi în văzduh ; râurile, ca brâie pestriţe, ocolesc câmpurile; nopţile tale încântă auzul, ziua farmecă văzutul… Pentru ce zâmbetul tău e aşa de amar, mândra mea ţară?…

5. Pe câmpiile Tenechiei răsărit-au florile?… Nu au răsărit florile, sunt turmele multe şi frumoase ce pasc văile tale ; soarele înrodeşte brazda ; mâna Domnului te-a bucurat cu bunuri felurite, cu pomete şi cu flori, cu avuţie şi cu frumuseţe… Pentru ce gemi şi ţipi, ţară bogată?…

6.Dunărea bătrână, biruită de părinţii tăi, îţi sărută poala şi îţi aduce avuţii din ţinuturile de unde soarele răsare şi de unde soarele apune ; vulturul din văzduh caută la tine ca la pământul său de naştere ; râurile cele frumoase şi spumegoase, pâraiele cele repezi şi sălbatice caută neîncetat lauda ta… O, ţară falnică ca nici una, pentru ce faţa ţi-e îmbrobodită?

7. Nu eşti frumoasă, nu eşti înavuţită?.. N-ai feciori mulţi care te iubesc? N-ai cartea de vitejie a trecutului şi viitorul înaintea ta… pentru ce curg lacrimile tale?…”

Ne este prea puţin cunoscută viaţa înaintaşilor noştri daci, deşi mulţi dintre noi am vrea să ştim mai multe despre ei. Până mai ieri ne era greu de înţeles dezastrul fanariot, mizeria adâncă şi generală în care s-au scufundat teritoriile româneşti sub domniile fanariote. Întreg secolul al XVIII-lea nu a lăsat aproape deloc, oricât ne-am zbate să demonstrăm contrariul, urme de cultură laică apte de a fi comparate cu cele din Europa de Vest. Şi, cu excepţia nenorociţilor domnitori trimişi de la Stambul şi a câtorva nume de generali măcelari ai acestora, nu ne-au rămas din anii fanarioţi nume de oameni de ispravă. Cum au putut cădea teritoriile româneşti într-o asemenea gaură neagră a istoriei? Iată că numai după 25 de ani de tranziţie, de la comunism şi ocupaţie sovietică (rusească) la haosul democratic de inspiraţie occidentală, începem să înţelegem prin experienţă directă, pe pielea noastră, secolul fanariot românesc.

Bătălia pentru bastonul prezidenţial şi pentru scaunul de la Cotroceni, pentru Marele Caşcaval, scoate la suprafaţă tot putregaiul fosforescent al ultimilor 25 de ani, un sfert de secol. Închinaţi de diverse obedienţe, păpuşi găunoase manipulate de sforari necunoscuţi, bine ascunşi, puşcăriabili de diverse grade, tâmpiţi dar foarte obraznici se înghesuie să-i bage în seamă poporul nefericit, greu încercat, de la care aşteaptă votul „democratic”, dar, mai ales, să-i bage în seamă Sforarul Principal. Pentru că de el depinde totul. Şi, deşi nu este necunoscut, el nu poate fi numit. Cei mai gălăgioşi sunt spălătorii de cadavre politice de pe multiplele televiziuni anume fabricate pentru a ameţi şi prosti bietul popor. Aceleaşi maimuţe se mută de pe un canal pe altul, de la un partid la altul, şi sunt cu atât mai agresive cu cât sunt mai bine tocmite şi mai lipsite de vreo judecată personală.

Zilele trecute, prim-ministrul britanic David Cameron, în urma studiului elaborat de o comisie a Parlamentului britanic, a atras atenţia că ţările membre NATO vecine cu Rusia nu sunt la adăpost de un atac din partea Rusiei (“[It is] also unacceptable because if we stood back and did nothing tomorrow they would be destabilising countries in the Baltic states, destabilising Romania, the neighbours of Russia will start to feel the pressure of what Putin is doing.”). În acelaşi timp, Rusia e înghesuită, agresată cu sancţiuni economice, financiare, politice ce amintesc de iresponsabilitatea tratatelor care au îngenuncheat Germania după primul război mondial, generatoare de Hitler şi de al doilea război mondial. Vladimir Putin, puternicul ţar al Rusiei, anunţa, tot zilele trecute, că Rusia nu va mai importa arme, ci le va fabrica pe toate şi în mare număr acasă. Ce va face cu aceste arme “made in Russia”, produse pe stoc şi în mari cantităţi, nu e greu de imaginat decât pentru o clasă politică europeană de cea mai slabă calitate, care nu mai vede nimic de multă vreme dincolo de burta ei mare şi nasul ei mincinos.

Dar, dacă politicienii din marile ţări europene nu mai sunt în nici un fel comparabili cu părinţii şi cu bunicii lor, ce să mai spunem despre cloaca politică românească? Să mai amintim doar câteva versete din “Cântarea României” a lui Nicolae Bălcescu (şi a lui Alecu Russo), căci forţa lor biblică se potriveşte teribil cu clipa de faţă şi, aproape cu certitudine, cu clipele ce ne aşteaptă:

„Dacă duşmanul vostru va cere legăminte ruşinoase de la voi, atuncea mai bine muriţi prin sabia lui, decât să fiţi privitori împilării şi ticăloşiei ţării voastre. Domnul părinţilor voştri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale şi va ridica dintre voi pe cineva, care va aşeza iarăşi pe urmaşii voştri în volnicia şi puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească)

1. Domnul Dumnezeul părinţilor noştri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, ţara mea?… Nu este îndestul de smerită, îndestul de sfâşiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng şi jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soţilor!

2. Neamurile auziră ţipătul chinuirii tale ; pământul se mişcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?… Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare?”

Autor: Petru Romosan

Sursa: Cotidianul

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s